Live

Victor Ponta compară viitoarea guvernare PNL cu cea a CDR

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, la Braşov, că vede o eventuală guvernare liberală după alegerile parlamentare asemănătoare celei din perioada CDR (1996 - 2000), adăugând că partidul pe care îl conduce va rămâne, probabil, în opoziţie.

"Mă uit la cei de la PNL, care vor să guverneze cu UDMR, cu USR, cu care se ceartă deja, eventual îl bagă şi pe Băsescu în combinaţia asta. (...) O să fie foarte greu. PSD o să-i susţină cum i-a susţinut şi acum. La televizor va spune că sunt contra, dar, când e nevoie, votează. (...) Noi suntem opoziţia. Mai puţini, dar mai hotărâţi", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă, citată de Agerpres.

El a menţionat e "normal" ca Pro România să-şi unească forţele cu ALDE dacă există "un scop comun", precizând, totodată, că în această perioadă de campanie electorală nu s-a întâlnit cu Călin Popescu-Tăriceanu.

Ponta a mai afirmat că, iniţial, a crezut că USR se va lupta, alături de Pro România, împotriva PSD, însă liderii acestui partid "s-au dezumflat", menţionându-i pe Dan Barna şi Nicuşor Dan.

"Îmi pare rău, chiar îmi doream ca eu să-i toc pe pesedişti pe stânga şi ei pe dreapta", a susţinut liderul Pro România.

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile. Bolojan preia șefia Senatului și renunță la Dezvoltare SURSE

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri