Live

Victor Negrescu: Şansele să intrăm anul acesta în Schengen sunt mai mici decât anul trecut, dar trebuie să ne jucăm cartea

Data publicării:
Victor Negrescu, europarlamentar. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, luni, la Prima News, că „şansele de a reuşi anul acesta să intrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut, dar trebuie să ne jucăm cartea până în ultimul moment”, iar faptul că subiectul e pe ordinea de zi a Consiliului JAI din decembrie ne ajută. „E un pic dificil, de aceea trebuie să fim precauţi, să fim foarte insistenţi şi aici avem nevoie ca România să fie unită pe toate palierele politice”, precizează el.

„Este foarte bine că subiectul Schengen rămâne sus pe agenda europeană şi că preşedinţia spaniolă la Consiliul Uniunii Europene se ţine de cuvânt, fixând o dată pentru această discuţie, însă forma finală a agendei urează să fie setată în data de 1 decembrie, când are loc reuniunea Ambasadorilor statelor UE. Atunci se face agenda consiliului JAI. Până atunci, lucrurile se joacă”, a spus Victor Negrescu în emisiunea România Politică de la Prima News.

Negrescu a arătat că „un moment crucial îl constituie alegerile din Olanda din 22 noiembrie”.

„Dacă partidele pro-europene vor câştiga, atunci avem şansa ca Olanda să îşi schimbe poziţionarea şi să nu se mai opună aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi să rămână Austria singură. Mai mult, premierul olandez Rutte urmează să efectueze o vizită în Bulgaria, chiar după alegeri, şi am putea spera ca acea vizită să transmită un mesaj pozitiv în acest sens”, a subliniat europarlamentarul.

Negrescu a precizat că, „dacă Austria rămâne singură, atunci cu partenerii europeni, putem exercita o presiune suplimentară în aşa fel încât Austria să îşi schimbe votul”.

„Anul trecut, Austria a început să se opună aderării României doar cu câteva zile înainte de reuniunea JAI. Vor fi discuţii dure”, a spus Victor Negrescu, arătând că va merge joi în Austria pentru a discuta cu mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului şi să prezinte argumente suplimentare.

„România îndeplineşte toate criterii aşa că trebuie să forţăm acest lucru, fiind în acelaşi timp ponderaţi, echilibraţi, pentru că şansele de a reuşi anul acesta cred eu că sunt mai mici decât anul trecut, dar trebuie să ne jucăm cartea până în ultimul moment şi faptul că e pe ordinea de zi ne ajută”, a ţinut să menţioneze Victor Negrescu, arătând că „suntem mai aproape de momentul electoral, iar interesele politice sunt mult mai ample”.

Negrescu a mai afirmat că sunt şi lcururi de bun august care s-au întâmplat în ultima săptămână, acea rezoluţie a socialiştilor europeni, dar şi un mesaj pe zona popularilor europeni, din care face parte Cancelarul Austriei.

„E un pic dificil, de aceea trebuie să fim precauţi, să fim foarte insistenţi şi aici avem nevoie ca România să fie unită pe toate palierele politice”, a spus Victor Negrescu.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spațiul Schengen se extinde, dar controalele la granițele interne ale UE continuă. Care sunt cauzele

Intrarea României în Schengen. Budapesta: „În sfârșit, o decizie de la Bruxelles în aceeași direcție cu interesul național ungar”

Peter Szijjarto, despre intrarea completă a României în Schengen: Decizia serveşte intereselor naţionale ale Ungariei

România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce

Partenerii noștri