Live

USR și FD au atacat la CCR un proiect PSD prin care arenda nu poate fi încheiată pe o perioadă mai mică de 7 ani

Data publicării:
Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

USR și Forța Dreptei au atacat, marți, la CCR modificările aduse de parlamentarii PSD Codului civil referitoare la regimul arendei, reglementări care afectează dreptul de proprietate privată, potrivit parlamentarilor celor două formațiuni. 

Propunerea legislativă care face obiectul sesizării CCR instituie o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de 7 ani, condiție fără de care eventualele contracte urmează să fie declarate ilegale, potrivit unui comunicat emis de Forța Dreptei. Acest lucru reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate în sensul în care cei care dețin proprietăți pe care doresc să le dea în arendă nu vor mai putea decide în legătură cu respectiva proprietate, de la an la an, în funcție de beneficiile obținute.  

„De asemenea, este inadmisibilă impunerea ca efect al termenului de 7 ani a unui drept de preemțiune pentru achiziția terenului pe aceeași perioadă, precum și permiterea schimbului de terenuri dintre arendași, fără a exista condiția acordului proprietarului.  

Mai mult decât atât, prin efectul acestei legi, piața agricolă va fi blocată în privința noilor fermieri care vor dori să ia în arendă terenuri, consecința fiind o și mai mare concentrare a terenurilor agricole în mâinile latifundiarilor roșii.  

Constatăm cu dezamăgire faptul că o astfel de reglementare, profund anti-liberală, a putut fi adoptată doar cu votul majoritar al parlamentarilor PNL, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților”, mai arată sursa citată. 

Conform aleșilor din Opoziție, sesizarea Curții Constituționale are în vedere încălcarea prevederilor constituționale referitoare la proprietatea privată și regimul acesteia, a principiului egalității în drepturi și a egalității în fața legii, a principiul libertății economice și a libertății contractuale a părților, precum și a principiului referitor la proporționalitatea reglementărilor care restrâng drepturi fundamentale și a rigorilor impuse de prevederile Constituției referitoare la statul de drept. 

„Proiectul legislativ este o continuare a modului de acțiune al comuniștilor, fiind o lege nocivă și neprofesional concepută, care afectează dreptul fundamental al românilor de a dispune de terenurile pe care le-au dobândit prin muncă proprie sau moștenire. 

«Proiectul în cauză ignoră total principiul libertății contractuale, fără a oferi vreo justificare solidă. În spatele acestei legi se află, fără îndoială, baronul PSD-ist Paul Stănescu din Olt», declară Silviu Dehelean, deputat USR. 

În combinație cu Legea 17/2014, acest nou proiect de lege pare să aibă ca scop concentrarea puterii în domeniul agricol în mâinile unui număr redus de arendași - mari proprietari, fie ei români sau străini, lăsând proprietarii de drept la discreția acestora. 

«PSD nu doar că dă naștere unei legi dăunătoare, dar nici măcar nu demonstrează competența de a o redacta în mod corect - este neclară, prezintă paralelisme legislative și încalcă, fără nicio jenă, legea de tehnică legislativă», explică deputatul Silviu Dehelean”, arată un comunicat USR. 

USR face un apel la PSD să oprească încălcarea continuă a drepturilor și libertăților românilor.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri