Live

USR câștigă la CCR. Inițiativa „Fără penali în funcții publice” este constituțională

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorii Curții Constituționale a României au hotărât, marți, în unanimitate de voturi, că inițiativa legislativă de revizuire a Legii fundamentale, care aparține USR, intitulată „Fără penali în funcții publice”, este constituțională.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
  • Președintele USR Dan Barna este invitatul lui Cosmin Prelipceanu, în această seară, de la 20:00, la emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24.

Prin iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, pentru care USR a strâns peste un milion de semnături, se propune ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

În urma deciziei CCR, inițiativa „Fără penali în funcții publice” va deveni proiect de lege care urmează să treacă prin dezbaterea parlamentului.


Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice „Fără penali în funcţii publice” au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.

„După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească 'Fără penali în funcţii publice'. Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului”, preciza preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

USR susţinea că, „la comanda politică a lui Liviu Dragnea”, angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi au fost depuse în Parlament 931.249 de semnături, dintre care 825.624 validate de primării.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Partenerii noștri