Live

Un sondaj comandat de PNL îi poziționează pe liberali peste PSD în preferințele alegătorilor

Data publicării:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că UDMR "girează în mod complice" guvernarea PSD - ALDE, însă minoritatea maghiară este nemulţumită.

PNL se află pe primul loc în opţiunile alegătorilor pentru alegerile europarlamentare, cu peste 3 procente în faţa PSD, potrivit unui sondaj realizat la comanda liberalilor, la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii martie şi care a fost prezentat, joi, în Biroul executiv al PNL, au precizat pentru News.ro surse din partid.

  • În această seară, de la ora 20:00, Ludovic Orban este invitat la Jurnalul de Seară, în direct la Digi24. 

De asemenea, conform sondajului, creşte şi numărul alegătorilor care spun că sigur merg la vot.

Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai este următoarea: PNL – 27,9%;
PSD – 24,6%; USR-PLUS – 16%; Pro România – 6,7%; ALDE – 11,8%.

Rezultatele înregistrează creşterea PNL în opţiunile electoralului, din noiembrie anul trecut până în martie, cu peste 4 procente, dar şi ALDE are o creştere de 2,6%.

În acelaşi timp, potrivit cercetării sociologice, românii cred în proporţie de 78% că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 16,3% spun că direcţia este bună.

De asemenea, a crescut cu 7% numărul celor care spun că în mod sigur vor merge să voteze la alegerile europarlamentare, prezenţa estimată la urne fiind de 36-40%.

În 2014, prezenţa la vot la alegerile europarlamentare a fost de 32,44%.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Partenerii noștri