Live

Un șef de filială USR a demisionat din funcție după ce a fugit de un filtru al poliției

Data publicării:

Președintele filialei USR Traian Vuia, un fost polițist din județul Timiș, anunță că se retrage de la conducerea filialei, după ce miercuri a refuzat să oprească mașina la semnalul polițiștilor, iar aceștia au fost nevoiți să-l urmărească în trafic, informează Mediafax.

Dan Lupulescu, președintele USR Traian Vuia, scrie pe Facebook că și-ar dori să dea lămuriri legate de incidentul de miercuri, însă până când instanța de judecată nu se va pronunța în legătură cu procesul verbal de contravenție întocmit nu poate face acest lucru.

„Promit că vă voi explica tot de îndată ce această situație se va clarifica. Între timp, vreau să vă asigur că nu a fost nicio clipă vorba despre a nesocoti autoritatea unui agent de poliție sau de a mă crede mai presus de lege. Mai mult decât atât, pentru a nu periclita imaginea USR, mă voi retrage de la conducerea filialei Traian Vuia până la soluționarea problemei, iar atribuțiile mele vor fi delegate lui Gîrleanu-Benteu Cosmin Eduard, vicepreședinte”, scrie Dan Lupulescu.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, incidentul a avut loc, miercuri, pe drumul care leagă localitățile Făget și Lugoj. Polițiștii din cadrul Secției Făget, care desfășurau un control de rutină în trafic, i-au făcut semn unui șofer să tragă pe dreapta. Bărbatul a refuzat, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărirea mașinii, având semnalele acustice și luminoase pornite. După o urmărire de mai bine de 500 de metri, șoferul s-a oprit în localitatea Traian Vuia, în dreptul casei în care locuiește. Însă, în momentul în care polițiștii i-au solicitat să se legitimeze și să prezinte actele mașinii, acesta a refuzat.

„Agenții de poliție, după ce s-au prezentat și și-au declinat calitatea, i-au solicitat conducătorului auto să se legitimeze și să prezinte documentele autoturismului, însă acesta a refuzat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, iar conducătorului auto i s-a adus la cunoștință obligația de a preda permisul de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii l-au amendat cu 1.450 de lei pentru neoprirea la semnalul polițiștilor și refuzul de a se legitima. De asemenea, bărbatul a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Surse judiciare declarau, miercuri, că bărbatul care a încercat să fugă de polițiști se numește Dan Lupulescu și este președinte al filialei USR Traian Vuia. De asemenea, bărbatul a fost polițist.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri