Live

UE va investi 150 de miliarde de euro în Africa. Iohannis: Educația e un domeniu important în colaborarea României cu acest continent

Data actualizării: Data publicării:
În perioada 17-18 februarie a avut loc la Bruxelles Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană, unde a participat și președintele Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis a participat joi și vineri la Bruxelles la cel de-al șaselea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană. Acesta a subliniat că, pentru România, educația este, în mod tradițional, un domeniu important de cooperare cu Africa.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 17-18 februarie 2022, la Bruxelles, Regatul Belgiei, la cel de-al șaselea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană.

Liderii Uniunii Europene și ai Uniunii Africane au adoptat o Declarație comună – Viziune Comună pentru 2030, care reflectă dorința ambelor părți de a consolida un parteneriat reînnoit pentru solidaritate, securitate, pace, dezvoltare economică durabilă și prosperitate pentru generațiile viitoare, pornind de la valori comune, egalitatea între parteneri, respectarea suveranității, responsabilitate și angajamente reciproce. Acest parteneriat își propune să abordeze oportunitățile și provocările imediate, dar și posibilitățile oferite pe termen lung. Declarația comună evidențiază eforturile celor două părți în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor comune Uniunea Europeană - Uniunea Africană, prin mobilizarea unui pachet de investiții de cel puțin 150 de miliarde euro, cu accent pe investiții în infrastructură, educație și sănătate, care să contribuie la economii mai diversificate, incluzive, durabile și rezistente.

Summitul UE – Uniunea Africană a prilejuit ocazia pentru o cooperare reînnoită și consolidată pentru pace și securitate, în cadrul Arhitecturii africane de pace și securitate (APSA). Cele două continente se confruntă cu aceleași provocări comune de securitate, având deja o cooperare de lungă durată pentru a combate instabilitatea, radicalizarea, extremismul violent și terorismul, precum și cauzele de bază ale conflictelor.

În cadrul Summitului, Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la panelurile cu temele „Pace, securitate și guvernare”, respectiv „Educație, cultură și formare profesională, migrație și mobilitate”.

În ceea ce privește panelul „Pace, securitate și guvernare”, care s-a desfășurat joi, 17 februarie 2022, discuțiile s-au concentrat pe modalitățile de susținere a inițiativelor care să valorizeze conexiunea între exersarea unei bune guvernanțe și principiile legate de menținerea păcii și securității, prin identificarea unor modalități concrete de coordonare între Uniunea Europeană și partenerii africani.

În acest sens, Președintele României consideră că pacea și securitatea internaționale sunt esențiale în atingerea obiectivelor comune de dezvoltare, fiind nevoie de angajarea tuturor actorilor implicați și de acțiuni ferme și coordonate la nivel multilateral, pe fondul existenței riscurilor, amenințărilor și provocărilor actuale la adresa păcii și securității internaționale.

Discuțiile au reliefat prioritățile momentului în ceea ce privește combaterea eficientă a terorismului, cu accent pe importanța coordonării cu partenerii regionali și a sprijinirii eforturilor menite să prevină răspândirea acestui fenomen.

În cadrul participării la masa rotundă cu tema «Educație, cultură și formare profesională, migrație și mobilitate», care s-a desfășurat vineri, 18 februarie 2022, Președintele Klaus Iohannis a arătat că educația reprezintă una dintre prioritățile sale ca Președinte, precum și un angajament personal față de creșterea calității în educație.

Președintele României a subliniat că, pentru țara noastră, educația este, în mod tradițional, un domeniu important de cooperare cu Africa, mii de cetățeni africani, foști studenți în țara noastră, folosindu-și competențele dobândite în universitățile românești pentru a-și servi țările și pentru a contribui la construirea de punți de legătură. Peste 17.500 de tineri africani au studiat în universitățile din România numai în ultimii cinci ani, iar în jur de 3.500 de studenți, din cel puțin 40 de țări africane, sunt înscriși anual la universități, prezența lor în țara noastră îmbogățind viața academică și stimulând o mai bună înțelegere între oamenii de pe cele două continente.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, importanța formării profesionale continue, inclusiv prin furnizarea de competențe adecvate pentru a prospera în secolul XXI. În acest sens, țara noastră s-a angajat să sprijine cursurile de formare pentru partenerii africani în diverse domenii, de la gestionarea riscurilor de dezastre și soluționarea conflictelor, la combaterea dezinformării. De asemenea, Președintele României a reliefat că procesele educaționale, atât în Europa, cât și în Africa, ar trebui să utilizeze de o manieră mai aplicată digitalizarea”, arată un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri