Live

Tudor Chirilă, candidatul PNL la Primăria Capitalei? Ce spune Cristian Bușoi

Data actualizării: Data publicării:

Candidatul la Primăria Capitalei va fi membru PNL, a declarat duminică preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi.

Precizările acestuia au fost făcute după ce în presă au apărut informaţii că s-au purtat discuţii cu artistul Tudor Chirilă pentru o eventuală candidatură.

Informaţiile despre candidatura lui Tudor Chirilă sunt fake news. Am toată aprecierea pentru Tudor Chirilă, pentru activitatea sa ca artist şi pentru implicarea sa civică, dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, nu am purtat şi nu am cunoştinţă ca PNL să fi purtat discuţii despre alegerea unor candidaţi. Desemnarea candidaţilor va fi un proces de selecţie în interiorul PNL”, a spus Buşoi, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Potrivit acestuia, porţile PNL sunt deschise pentru oricine crede că este reprezentat de liberali şi îşi doreşte să susţină ideile pe care partidul le promovează.

Celor interesaţi să lanseze pe piaţă fumigene şi să bage băţul prin gard la PNL Bucureşti le spun că: PNL Bucureşti va continua să facă Opoziţie la administraţia PSD-Firea şi să vină cu propriile proiecte pentru trafic, termoficare şi poluare în Capitală. Acestea sunt priorităţile PNL Bucureşti acum”, a spus Cristian Buşoi.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile. Bolojan preia șefia Senatului și renunță la Dezvoltare SURSE

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Partenerii noștri