Live

Toţi cei 10 primari aleşi în 2020 pe listele PNL Buzău vor candida din partea PSD. „Decizia a fost luată cu responsabilitate”

Data publicării:
Sursă foto: PSD Buzău / Facebook

Toţi cei 10 primari aleşi pe listele PNL Buzău la alegerile locale din 2020 vor candida anul acesta din partea PSD, scrie News.ro. Organizaţia judeţeană PNL Buzău, condusă de la începutul anului de fostul preşedinte PMP Buzău, Adrian Mocanu, va intra în alegeri cu un singur primar în funcţie, primarul comunei Zărneşti, ales pe liste PMP la alegerile din anul 2020.

De la schimbarea conducerii organizaţiei judeţene a PNL Buzău, cei 11 primari pe care PNL îi avea în judeţ şi-au anunţat pe rând trecerea de la PNL la PSD şi respectiv USR.

Organizaţia judeţeană a PNL Buzău a obţinut la alegerile din 2020 un număr de 10 primari, iar doi ani mai târziu, în toamna anului 2022, singurul primar din judeţ ales pe liste USR a anunţat că se va alătura echipei PNL Buzău, fără a semna o adeziune la acest partid, pentru a nu-şi pierde mandatul.

De la preluarea conducerii PNL Buzău de către Adrian Mocanu, primarii PNL din judeţul Buzău şi-au anunţat rând pe rând hotărârile de a candida pe listele PSD Buzău, ultimul anunţ în acest sens fiind făcut luni de către primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu.

„Decizia a fost luată cu responsabilitate”

„Adrian Burlacu, primarul comunei Beceni, va fi candidatul nostru la alegerile locale din acest an. Decizia a fost luată cu responsabilitate, subliniind unitatea echipei, dar şi determinarea noastră de a adduce soluţii eficiente şi echilibrate pentru comunitatea din Beceni. Prin unitate şi determinare, el şi echipa PSD Beceni vor continua să aducă soluţii eficiente şi echilibrate pentru provocările actuale şi viitoare ale comunei”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul PSD Romeo Lungu.

De asemenea, primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, ales din partea USR în anul 2020 şi care în 2022 anunţase că se alătură echipei PNL, a transmis că va candida şi în 2024 din partea USR.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Donald Trump a oferit imaginea zilei la alegerile prezidențiale din SUA. Martina Navratilova a reacționat imediat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Roxana Mînzatu, audiată în Parlament: „Gestionez 145 de miliarde de euro, bani cu care susţinem combaterea abandonului școlar”

Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru (surse)

Ciolacu îl vede pe Ilie Bolojan ca pe un partener de dialog al PSD, dacă ajunge președinte. Și PNL l-ar vrea premier, după alegeri

Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale

Partenerii noștri