#Teleormanleaks. Băsescu: Nu am cunoscut şi nu am vorbit la telefon cu oameni din conducerea Tel Drum
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, după ce numărul său de telefon apare în agenda din valiza cu documente aparţinând firmei Tel Drum găsită în Teleorman, că numărul său este public şi poate apărea în agenda oricărei persoane. Băsescu precizează că nu a cunoscut, nu s-a întâlnit şi nu a vorbit vreodată cu persoane din conducerea Tel Drum.
„Pentru bună regulă şi pentru a preveni speculaţiile, fac următoarele clarificări. Înţeleg că în deja celebra valiză «găsită pe câmp» şi care ar conţine acte ale firmei Tel Drum, s-ar fi găsit şi o agendă cu numere de telefon aparţinând unui manager al firmei şi că în agendă se află şi numele meu, drept pentru care fac următoarele precizări: Numărul meu de telefon (mobil şi fix) este public cunoscut şi se poate afla în agenda oricărei persoane; Nu am cunoscut, nu am întâlnit voit şi nu am vorbit niciodată la telefon sau direct cu oameni din conducerea Tel Drum. Să aveţi o zi bună”, a scris Traian Băsescu, luni, pe pagina sa de Facebook.
Valiza ar conţine mii de documente, numere de telefon, emailuri, fotografii şi clipuri video de la evenimentele companiei.
Potrivit notiţei de pe Facebook, valiza ar conţine „un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum”, dar şi mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată.
În plus, ar exista în valiză „documente personale ale unor interpuşi”, rapoarte de audit, tabele contabile, 14.800 de fotografii şi video de la evenimentele companiei, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii - majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane.
De asemenea, potrivit Rise Project, ar exista în valiză 54.710 mailuri şi ataşamentele de pe adresa de serviciu, dar şi o agendă cu aproape o mie de numere de telefon.
„Agenda cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: «Băsescu», «Hrebe», «Dăncilă», «Bănicioiu», «Pieleanu». Unul se remarcă, scris cu pauză între majuscule: «L I V I U»”, se mai arată în mesajul postat de Rise Project.
În plus, în valiză s-ar afla copii ale unor ducmente personale ale familiei Dragnea, Rise Project publicând o copie a diplomei de Bacalaureat a lui Dragnea N.L. Valentin Ştefan.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News