Live

Tăriceanu: Rolul principal al doamnei Kovesi ar fi să ne blocheze accesul la fondurile europene

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, susține că postul de procuror șef european, dacă ar fi obținut de Laura Codruța Kovesi, ar fi „un măr otrăvit”. „Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene”, adaugă președintele ALDE România, marți dimineață, pe Facebook.

Tăriceanu a scris, mari dimineață, o „constatare”: „Ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă”.

„După împărțirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania și Franța în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensație, șansele de a avea postul de procuror șef european pentru Laura Kovesi”, adaugă acesta.

Liderul ALDE mai spune că „Vestul nu îmi pare deloc interesat în acest moment în a acorda „compensații” Estului”.

„Ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post – presupunând că l-am obține – nu e, de fapt, un măr otrăvit. Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene. Cu alte cuvinte, UE ne-ar da cu o mână și ne-ar bloca cu două”, mai susține Tăriceanu.

El reiterează ideea că „firme autohtone au fost lichidate prin suspectarea și anchetarea la nesfârșit a patronilor ori a managerilor”.

„Să reamintim cum a fost capitalul românesc călcat efectiv pe cap și au fost forțați să lase locul liber pentru investitorii străini care au avut drum presărat cu petale de flori? Așa cum azi românii află cum au lovit în subvențiile agricultorilor români deciziile comisarului european Dacian Julien Cioloș, mi-e să nu descoperim peste ani cum a îngropat procuroarea europeană Kovesi ce a mai rămas din capitalul românesc. Vedem unitate când e vorba să ni se ia, dar nu vedem unitate când trebuie să impunem noi ceva. Așa îmi explic dezbaterile subțirele din spațiul public despre ce portofoliu de comisar european ni se va acorda în acest mandat al noii Comisii Europene. Cred că mai putem prinde un post substanțial dacă vom conlucra, Guvern-Parlament-Președinte, și nu ne ducem după fentă, spre bucuria altora”, mai spune liderul ALDE.

O decizie privind conducerea Parchetului European este așteptată după stabilirea funcțiilor cheie ale instituțiilor europene. Candidații rămași în cursă sunt Laura Codruța Kovesi și francezul Jean-François Bohnert.

Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, este favorit pentru șefia Parchetului Național Financiar din Franța, corespondentul DNA, a relatat postul de televiziune TV5Monde citat de Mediafax.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai puternic grup politic din PE este în vizorul Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi

Fraudă în Mureș cu banii pentru romi. Cinci persoane au fost trimise în judecată de parchetul condus de Kovesi

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Întâlnire Maia Sandu - Laura Codruța Kovesi: „Moldova este hotărâtă să reformeze justiția”

Partenerii noștri