Tăriceanu: Liderii UE sunt surzi la gemetele celor ajunşi în puşcărie din cauza lui Kovesi
„Laura Codruţa Kovesi a fost votată azi în reuniunea COREPER pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European, printr-un proces strict politic care nu are nimic de a face cu performanţa. Din nou dubla măsură pe care semnalat-o permanent a prevalat: ce nu ne este permis nouă este perfect acceptabil la Bruxelles”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi, pe Facebook, informează MEDIAFAX.
Liderul ALDE a adăugat că este mândru că va ajunge în această funcţie Kovesi, la fel cum a fost mândru atunci când „dictatorul odios” Ceauşescu a fost plimbat cu trăsura de „Regina Angliei” (Elisabeta a II-a nu este regina Angliei ci a Marii Britanii – n.red.).
„Dacă sunt mândru că un român a ajuns în această funcţie? Sunt mândru. Sunt, dacă vreţi, la fel de mândru pe cât am fost de Ceauşescu atunci când l-a plimbat Regina Angliei cu trăsura. Eram tânăr, aveam 26 de ani şi nu mă puteam împiedica să mă gândesc cum putea lumea liberă să onoreze în felul acela un dictator odios, cum putea presa britanică să scrie atâtea elogii la adresa tiranului, cum au putut academiile britanice să-i umple analfabetei Elena Ceauşescu “codoi” desaga cu titluri...”, a completat Tăriceanu.
„Am aflat când m-am mai „copt”. Britanicii nu erau fermecaţi de personalitatea lui Ceauşescu. Ei voiau doar să-şi tragă nişte miliarde de la România pentru economia lor, gripată prin unele sectoare. Desigur, au constatat mai apoi pe pielea lor că nu se puteau face afaceri cu un individ precum Ceauşescu, dar asta e deja altă poveste”, a completat preşedintele ALDE.
El a precizat că istoria se repetă, câteva decenii mai târziu, deoarece UE ajunge să promoveze într-o funcţie de răspunde un personaj care nu are simţul răspunderii.
„Câteva decenii mai târziu, istoria se repetă, iar UE alege să promoveze într-o funcţie de maximă responsabilitate un personaj care s-a dovedit pe parcursul carierei sale oricum numai responsabil nu. Nu sunt mândru că promovarea Laurei Codruţa Kovesi reprezintă, în fapt, un triumf al mediocrităţii, al slugărniciei, al duplicităţii, o celebrare a victoriei grupărilor oculte asupra statului de drept. O unealtă folosită împotriva democraţiei la Bucureşti e mutată la Bruxelles spre a fi folosită în acelaşi mod”, a explicat Tăriceanu.
Acesta a mai spus că Laura Codruţa Kovesi, după ce a distrus justiţia din România, este acum chemată „să distrugă şi Justiţia europeană”.
„Degeaba am tras semnale de alarmă, liderii europeni sunt surzi la ele, precum si la gemetele celor care au ajuns în puşcărie din cauza abuzurilor înfăptuite de Laura Codruţa Kovesi şi a sistemului care o ţine în funcţii. După ce a nenorocit Justiţia din România acum este chemată să distrugă şi Justiţia europeană. Lideri ai Uniunii, să nu ziceţi că nu v-am spus!”, a conchis Tăriceanu.
Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Potrivit surselor MEDIAFAX, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a anunţat că Parlamentul European şi Consiliul UE vor avea marţi o întâlnire în care vor confirma formal numirea Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european, urmând ca procedura oficială să se încheie cu un vot formal în plenul PE.
Editor: Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News