Live

Tăriceanu, despre finanţarea protestului din 10 august: Un element concret nu am

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că protestatarii care au participat la protestul diasporei din 10 august nu aveau revendicări concrete. El a adăugat că îşi pune numeroase întrebări cu privire la acest lucru, dar nu are „un element concret” pe care să-l ofere în susţinerea ideii că protestul ar fi fost finanţat din exterior.

Citiţi şi: De ce a pierdut Tăriceanu prezidenţialele după ce Firea a intrat în joc 

Cei mai mulţi dintre ei nu aveau o revendicare comună. Ca să nu spun că nu aveau niciun fel de revendicare, ci veniseră aşa, ca la un fel de spectacol monden sau acţiune mondenă”, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că acest aspect l-a făcut să se întrebe „dacă nu există ceva în spate ce se doreşte”.

Aceste întrebări mi le pun nu numai eu, ci şi foarte mulţi analişti, dar un element concret pe care să vi-l dau acum nu am”, a mai spus Tăriceanu.

Declarațiile sale vin în contextul în care PSD a solicitat instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. PSD spune că cetăţenii României au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, iar astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

De asemenea, social-democraţii sunt de părere că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august „conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară la Antena 3 că instituţiile statului n-au greşit cu nimic când au intervenit în forţă în Piaţa Victoriei în 10 august, având suficiente elemente “ca să vorbim de o tentativă de lovitură de stat”. Dragnea a mai spus că este convins că săptămâna viitoare vor ieşi la iveală dovezile că protestul a fost o tentativă de lovitură de stat şi a fost finanţat din plan extern.

O zi mai târziu, Antena 3, care a citat site-ul Luju.ro, a prezentat o înregistrare audio a unei discuţii în care un membru al echipei #Rezist vorbea despre finanaţarea şi pregătirea protestelor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali l-a ”distrus” ÎN DIRECT pe prietenul lui: ”De mult nu am fost așa supărat”. I-a transmis un mesaj clar

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu și Kelemen Hunor vor candidat unic la prezidențiale. „Dacă nu, înseamnă că nu vrei să fii la guvernare”

PSD-PNL-USR-UDMR au o nouă rundă de negocieri. Neînțelegeri privind împărțirea ministerelor în viitorul Guvern

Cum ar urma să arate viitorul Guvern. Două ministere dispar, vor fi mai puțini secretari de stat

Coaliția pro-europeană, negocieri pentru viitorul Guvern. Cine poate fi candidatul comun la alegerile prezidențiale

Partenerii noștri