Live

Tăriceanu a girat în 2005, ca premier şi vicepreşedinte al CSAT, un protocol semnat între Parchetul General şi SRI

Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier în perioada 2005 – 2008 și vicepreședinte al CSAT, a girat în 2005 un protocol de colaborare între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii, scrie G4Media.ro. Informaţia vine pe fondul criticilor dure aduse de Tăriceanu protocolului din 2009 dintre aceleaşi instituţii. Fostul premier nu a denunţat niciodată vechiul protocol din 2005 şi nici nu a cerut desecretizarea lui, aşa cum a făcut-o în cazul protocolului din 2009.

Călin Popescu Tăriceanu la un eveniment în care denunța „statul paralel”. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Raportul Consiliului Suprem de Apărarea a Țării (CSAT) privind activitatea desfășurată în anul 2005, consiliu al cărui vicepreședinte era Călin Popescu Tăriceanu, menţionează clar încheierea unor Protocoale de către Parchetul General și DNA cu serviciile secrete, dar și cu multe alte instituții.

„Ministerul Public şi Departamentul Naţional Anticorupţie au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuţii informative în vederea gestionării şi valorificării eficiente a informaţiilor privind faptele de corupţie (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române), precum şi cu alte instituţii care au atribuţii în acest domeniu (Banca Naţională a României, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Naţională de Control, Garda Financiară, Comisia Naţională de Valori Mobiliare)”, se arată în raportul CSAT pe 2005 publicat pe site-ul Președinției.

Mențiunea apare la capitolul din raport intitulat “Lupta împotriva corupției și a altor forme de criminalitate organizată”.

Documentul CSAT precizează, de asemenea, că ansamblul de măsuri întreprinse pentru eradicarea actelor de corupție depind atât de armonizarea și implementarea cadrului legislativ și instituțional, cât și de – atenție – “contribuția serviciilor de informații la sprijinirea veridicității probelor care să-i ducă acolo unde le este locul pe aceia care au confundat instituțiile statului cu propriile instituții”.

Conţinutul protocolului nu este public la acest moment.

Preşedintele Senatului acuza, vineri, comentând desecretizarea protocolului dintre SRI şi Parchetul General din 2009, că a existat o „frăţie nesănătoasă care a funcţionat împotriva principiilor general acceptate de funcţionare a unei societăţii democratice”, iar „lucrurile trebuie duse până la capăt”.

 

Mai mult informații aici.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SRI confirmă că există ferme de troli și conturi false în România. Ce spune despre dezinformarea orchestrată de „actori externi ostili”

Şeful Direcţiei generale de analiză din cadrul SRI: „Presiunea asupra instituțiilor devine aproape cronicizată”

Prima reacție a SRI, după alerta de securitate emisă de SUA: Nu sunt date pentru creșterea nivelului de alertă teroristă

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Partenerii noștri