Live

T. Toader, după declaraţiile lui Timmermans: Merg la Strasbourg cu premierul Dăncilă

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei Tudorel Toder a declarat luni seară, referindu-se la criticile prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans cu privire la legile justiţiei şi la situaţia statului de drept în România, că afirmaţiilor acestuia cu privire la dialog, înţelegerea problemelor şi căutarea de soluţiii, ar trebui să li se adauge "să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, să fim de bună credinţă". Toader a precizat că se va întâlni cu Timermans, căruia îi va solicita să fie depăşită "faza ingrijorărilor şi preocupărilor" şi să aibă loc discuţii punctuale.

"Am ascultat cu interes, aş porni de la una dintre afirmaţiile sale - să dialogăm, să înţelegem problemele, să căutăm soluţii şi aş adăuga să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, şi ar trebui să se poată, să fim de bună credinţă", declarat Toader, subliniind că România este racordată la valorile europene şi este în plin proces legislativ.

Ministrul Justiţiei a precizat că îngrijorările exprimate de acesta cu privire la Codul Penal şi la Codul de procedură penală sunt premature, acestea fiind în control al constituţionalităţii şi nu se ştie ce soluţii vor fi cele finale, care vor intra în vigoare şi dacă vor fi de natură să afecteze statul de drept.

În ceea ce priveşte legile justiţiei, a precizat că acestea au fost emise în urmă cu 14 ani, există decizii de neconstituţionalitate, iar procesul legislativ nu s-a încheiat.

Ministrul a anunţat că marţi dimineaţă este aşteptată o delegaţie a CE pentru verificări privind MCV, despre care a afirmat că nu a fost riguros instituit, pentru că iniţIal erau trei recomandări, iar acum sunt 12.

"România tot face eforturi să le îndeplinescă şi după 11 ani avem 12 recomandări, deşi plecasem de la 3. Cele iniţiale erau ca nişte ţinte mobile şi de câte ori te apropiai de ele mai apărea ceva", a comentat Toader, care a susţinut că progresele sunt evidente.

De asemenea, el a precizat că va merge la Strasbourg cu premierul Dăncilă şi se vor întâlni cu Frans Timmermans.

"Îi vom cere să depăşim faza îngrijorărilor şi preocupărilor şi să discutăm punctual, să ieşim din enunţurile de principiu, care nu au o abordare secvenţială", a menţionat el.

Toader a mai anunţat că în 16,17,18 se va afla la lucrările Comisiei de la Veneţia, precizând că parte din recomandările acesteia au fost preluate în legislaţie, iar alte prevederi au fost validate de Curtea Constituţională.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a făcut apel la autorităţile române să „regândească cursul pe care l-au luat”, făcând referire la modificările legilor justiţiei şi Codului penal, avertizând că, dacă regulile sunt încălcate, CE nu va ezita să ia măsuri şi să aducă România în faţa instanţei.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Vor fi surprize.” Ce spune un fost judecător CCR despre data alegerilor prezidențiale

Ce spune un fost judecător constituțional despre cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale de pe masa CCR

Ce spune un fost judecător constituțional despre ședința CCR de azi privind turul I al alegerilor prezidențiale

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Partenerii noștri