Live

Surse: Viorica Dăncilă, amenințată cu retragerea sprijinului politic de către PSD dacă refuză revocarea ministrului Justiției

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Cu o zi înainte de sedința Comitetului Executiv al PSD care a fost convocat de urgență pentru ziua de miercuri, se fac presiuni asupra premierului Dăncilă pentru a accepta revocarea ministrului Justiției, Tudorel Toader. Mai multe surse din conducerea PSD au declarat pentru Digi24.ro că este posibil chiar ca, în cadrul ședinței, să i se spună Vioricăi Dăncilă că, în cazul în care refuză înlocuirea lui Toader, ea însăși va rămâne fără sprijinul politic al partidului.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Executiv este forul care poate retrage sprijinul politic al unui premier, după modelul aplicat de partid în cazul premierilor Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, și, totodată, care poate desemna prin vot viitorii miniștri. Miza ședinței de miercuri este revocarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, și înlocuirea cu un alt ministru, vehiculat fiind pentru preluarea portofoliului numele deputatului PSD Eugen Nicolicea.

Contactat de Digi24.ro, Nicolicea a refuzat să comenteze o viitoare numire a sa la Ministerul Justiției: Această chestiune se decide la CEx”

În cazul în care premierul Dăncilă va refuza această variantă, apropiații lui Liviu Dragnea vor cere, conform strategiei stabilite înainte de ședința CEX, să se pună în discuție situația ei în partid, în încercarea de a o convinge să accepte solicitarea partidului. În cazul în care Dăncilă ar refuza în continuare, s-ar putea ajunge într-un blocaj similar celui din cazul Grindeanu, iar PSD nu ar mai avea majoritate în parlament să își treacă un alt Guvern, în timp ce Președintele Iohannis nu ar mai accepta să desemneze un alt premier al PSD. Însă Liviu Dragnea, susțin social-democrații, are o soluție ca să rezolve posibilele probleme ridicate de revocarea lui Tudorel Toader și de complicațiile pe relația cu Președintele Iohannis, și anume restructurarea Guvernului. Asta ar însemna să desființeze sau să comaseze niște ministere pentru a schimba structura Executivului, și cu noua formă să se prezinte premierul în fața Parlamentului, pentru votul de încredere. În acest caz, dacă la ministerul Justiției ar fi numit altcineva decât Tudorel Toader, această numire nu ar mai ajunge pe masa lui Klaus Iohannis, pentru aprobare. Pentru restructurare, deși este nevoie de același număr de voturi în Parlament ca și în cazul validării unui cabinet nou, pesediștii susțin că ar putea să adune majoritatea necesară, cu ajutorul celor de la UDMR și de la minorități. 

Cătălin Rădulescu, unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai lui Liviu Dragnea, a dat semnalul presiunilor făcute la adresa premierului Dăncilă. 

Eu cred că doamna premier trebuie să stea de vorbă urgent cu ministrul Justiţiei, trebuie să înţeleagă că trebuie să dea aceste ordonanţe de urgenţă pe care le aşteaptă toată lumea. Dacă nu, o să vedem când facem Comitet executiv ce vom hotărî noi”, a spus Rădulescu.

Întrebat dacă Tudorel Toader trebuie să mai rămână ministru al Justiţiei, Rădulescu a răspuns: „Să nu mai rămână”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri