Surse parlamentare: Toader, „foarte afectat” de retragerea sprijinului politic de către PSD
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a discutat miercuri aproximativ o oră cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în biroul acestuia, după care a plecat la Guvern.
Potrivit unor surse parlamentare, Tudorel Toader ar fi fost „foarte afectat” de retragerea sprijinului politic de către PSD.
Şedinţa de plen a Senatului în care era programată, pentru a patra oară, pentru dezbatere şi vot moţiunea simplă "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader" a fost suspendată miercuri din lipsă de cvorum.
Ministrul a fost prezent în sala de plen pentru mai mult de oră, aşteptând ca senatorii să ajungă la dezbaterea moţiunii care îl viza. După plen, Tudorel Toader a plecat însoţit de Tăriceanu spre biroul acestuia.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News