Surse: Ciucă le-a cerut colegilor din PNL să se abțină de la atacuri la adresa PSD, în cazul în care votul pe Schengen e negativ
Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă le-a transmis, miercuri, un mesaj intern colegilor din partid în care le cere să se „abțină” de la atacuri la adresa partenerilor de guvernare în cazul în care votul pentru intrarea României în Schengen va fi unul negativ, potrivit unor surse liberale.
În mesajul său, Ciucă vorbește despre „riscul major” al unei lupte interne, „într-un moment în care ar trebui să fim uniți (...) așa cum românii au fost uniți în momentele grele ale istoriei”.
Acesta le spune liberalilor că „dacă începem să ne certam între noi vom valida argumentele iraționale/politice ale celor care ne vor răul”
Mesajul trimis de Nicolae Ciucă colegilor din partid:
„Dragi colegi, suntem în pragul unui moment istoric pentru România și pentru PNL. Trebuie să ne ridicăm la înălțimea acestui moment, indiferent de rezultatele votului de mâine, în JAI. Meciul se joacă până la fluierul final. Înainte și după votul în JAI nu trebuie să dăm ocazia celor care nu ne vor binele să-și valideze argumentele anti românești.
Ca atare, noi – PNL, PSD, UDMR - nu trebuie să ne atacăm între noi, nici voalat, nici nevoalat, pe tema intrării în Schengen, în niciunul dintre scenariile posibile.
Dacă începem să ne certam între noi vom valida argumentele iraționale/politice ale celor care ne vor răul. Nu trebuie să dăm apă la moară dușmanilor României și ai Europei nici din afară, nici dinăuntru. Toți cei care speculează politic și atacă PNL pe acest subiect se descalifică în fața interesului comun al românilor.
Riscul major ar fi ca noi să ne irosim într-o luptă internă, într-un moment în care ar trebui să fim uniți pentru a atinge obiectivele naționale, așa cum românii au fost uniți în momentele grele ale istoriei.
Orice încercare de a specula negativ politic intern acest moment este de fapt o legitimare a nedreptății făcute României.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News