Live

Exclusiv Surse: Cine ar putea fi premier după ce pleacă Viorica Dăncilă. Numele surpriză de pe masa lui Iohannis

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:

Moțiunea de cenzură depusă marți seara în Parlament are, în premieră pentru o moțiune a Opoziției în actualul mandat, șanse să fie adoptată și Guvernul Dăncilă să fie demis. 

Variantele de lucru discutate în culisele Opoziției pentru ce va urma după demiterea Guvernului PSD sunt următoarele:

  • Guvernul Dăncilă să rămână în funcție ca guvern de serviciu care să organizeze alegerile, cu atribuții restrânse. Este o variantă valabilă doar pentru situația în care partidele de Opoziție nu se înțeleg pentru susținerea unei variante de guvernare. 
  • Să se formeze un Cabinet în jurul PNL, alături de USR, dacă USR va fi de acord să intre la guvernare 
  • Să se formeze un Cabinet în jurul PNL, alături de PLUS, dacă USR nu dorește să intre la guvernare
  • Să se formeze un Cabinet cu largă susținere în Parlament, în care să intre și ProRomânia, UDMR, și alte formațiuni. 

Dacă acest posibil guvern va pica la vot în Parlament și după el, va fi respins și al doilea propus, se va merge pe varianta alegerilor anticipate, agreată atât de PNL și USR, cât și de Klaus Iohannis. 

Variantele de premier care se află în discuție pentru desemnare în vederea formării unui nou cabinet nu îl iau în calcul însă pe președintele PNL, Ludovic Orban. Ideea unui premier din afara PNL ar fi acceptată și de liberali, susțin sursele citate. 

Numele luate în calcul pentru postul de prim-ministru sunt: Emil Hurezeanu, actualul ambasador în Germania, Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS, fost ministru de Interne în Guvernul Cioloș, Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară la BNR. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Partenerii noștri