Live

Stroe: Mai mulţi lideri PNL i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier

Data publicării:
Nicolae Ciucă. Foto: INQUAM Photos/Sabin Cîrstoveanu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier, aceştia considerând că ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare şi că pentru partid, o astfel de poziţie a liderului PNL poate fi un avantaj.

„În Biroul Politic Naţional de mâine se va stabili mandatul cu care premierul va merge la negocierile din interiorul alianţei. În ceea ce priveşte viitoarea poziţie, nu există niciun secret că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier. Foarte mulţi dintre aceştia consideră că domnia sa ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare”, a declarat Ionuţ Stroe pentru News.ro, despre agenda şedinţei conducerii PNL de marţi.

Stroe a menţionat că „pentru partid, poate fi un avantaj prezenţa lui Nicolae Ciucă ca vicepremier în noul Executiv”.

„Decizia aparţine premierului Ciucă, pentru că numai domnia sa poate evalua dinamica din coaliţie, de până acum şi locul din care ar putea lua deciziile cele mai bune pentru România şi evident şi pentru PNL”, a completat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai afirmat că în momentul de faţă negocierile nu au început, însă după şedinţele conducerilor de marţi atât premierul Ciucă cât şi liderii celorlalte două partide vor avea mandat din partea partidelor pentru a demara aceste discuţii.

Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Se discută strategia privind protocolul coaliţiei dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de liderul PSD Marcel Ciolacu.

Înainte de şedinţa de marţi, liberalii se vor reuni şi într-o şedinţă informală, luni seara, la Vila Lac 1, pentru a pune la punct deciziile privind rotativa guvernamentală.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri