Live

Sorin Cîmpeanu: Fără resurse, eu nu știu să rezolv problemele din Educație. Poate știu alții!

Data publicării:
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, sugerează că ar putea demisiona dacă nu este mulțumit de bugetul pe care îl va primi Ministerul Educației în 2021 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, sugerează că ar putea demisiona, dacă nu primește un buget mai mare, în valoare absolută, decât cel de anul trecut. El cere dublarea sumei pentru bursele elevilor și mărirea fondului acordat pentru cheltuielile materiale pe care școlile le au per elev.

Premierul Florin Cîțu a declarat la un post de radio că sunt câteva sectoare din economie unde s-au băgat foarte mulți bani, dar rezultatele nu se văd și a menționat în acest context sănătatea și educația, spunând că nu banii au fost o problemă, ci cum au fost ei folosiți. Miniștrii trebuie să folosească resursele pe care le au la dispoziție, a completat Florin Cîțu, în condițiile în care în aceste zile se lucrează la bugetul pe 2021.

„Eu sunt absolut sigur că Educația va primi în valoare absolută un buget mai mare decât anul trecut”, a spus joi seara, la Digi24, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, răspunzând observației că educația a primit anul trecut cea mai slabă finanțare din ultimii 25 de ani. „De altfel, am și spus ce fac dacă nu se întâmplă așa”, a punctat Sorin Cîmpreanu. „Sunt convins că va primi un buget mai mare, în valoare absolută, decât anul trecut”, a adăugat ministrul educației. 

„Putem să luăm în calcul și inflația, dacă vreți, dar se iau în calcul mai multe lucruri. Anul trecut, de exemplu, s-au plătit diferențele salariale între octombrie 2008 și mai 2011, 35 la sută din salariile pe toată această perioadă pentru personalul din învățământ, niște sume foarte mari, care anul acesta nu mai grefează bugetul, dar pe de altă parte, anul acesta trebuie să avem 530 de milioane obligatoriu pentru bursele elevilor”, a menționat Sorin Cîmpeanu.

El a explicat că în 2020, bursele elevilor din toată România au totalizat 270 de milioane de lei, iar acum ministerul vrea să obțină dublu. „Cei 270 de milioane au fost împărțiți foarte inechitabil: jumătate în București, jumătate în tot restul țării. Am avut burse de 4 lei, de 8 lei. Este absolut inadmisibil. Acum, Hotărârea Guvernului a fost bursa minimă 100 de lei. Suma necesară este 530 de milioane de lei, acești bani trebuie să se regăsească în buget”, a arătat ministrul.

El a vorbit și despre componenta din costul standard per elev, adică cheltuielile cu materiale, din care școlile își plătesc toate cheltuielile de întreținere, toate cheltuielile de funcționare și chiar și pregătirea profesională. „În ultimii patru ani, de exemplu, au crescut absolut nesemnificativ, de la 321 de lei la 387 de lei, dorim să fie de 500 de lei”, a anunțat ministrul educației.

Întrebat ce face dacă nu primește acești bani, Sorin Cîmpeanu a replicat: „De ce să nu primim banii ăștia?”

Întrebat dacă a vorbit cu prim-ministrul și dacă acesta a promis că îi dă, ministrul educației a spus: „Eu sunt convins că va fi o ședință de guvern în care vor fi anunțate limitele la buget. Eu am spus: fără resurse, eu nu știu să rezolv problemele din Educație. Poate știu alții!” - a subliniat Sorin Cîmpeanu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Partenerii noștri