Live

Senat: Diana Șoșoacă trebuie să poarte mască. Ce spune DSP despre adeverința senatoarei AUR

Data publicării:
Diana Șoșoacă a prezentat o adeverință medicală cu care iese în public fără să poarte mască de protecție. Foto: Agerpres

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă trebuie să poarte mască în Parlament, deoarece adeverința pe care a prezentat-o și prin care era exceptată de la purtarea măștii a fost emisă de medicul de familie și nu de medicul de medicina muncii de la Senat, a spus la Digi24 Iulia Scântei (PNL), președinta comisiei de validare din Senat. Este răspunsul primit de la DSP, în urma solicitării trimise de Senat.

„I-am solicitat să poarte mască, lucru cu privire la care s-a conformat și, pe durata ședinței, până când a venit răspunsul, a purtat masca de protecție. A purtat și ulterior, pentru că răspunsul pe care i l-am înmânat personal, primit din partea DSP București, atestă că emitentul nu este emitentul legal al unei astfel de adeverințe, cu privire la efectul exceptării măștii, întrucât nu medicul de familie este cel competent să excepteze o persoană, pe baza adeverinței, de la purtarea măștii, ci medicul de medicină a muncii din cadrul Senatului.

Acela este medicul care, pe baza recomandărilor medicului specialist, va stabili dacă acel diagnostic stabilit de medicul de familie, identificat numeric codat, corespunde categoriei de boli care ar afecta capacitatea de oxigenare”, a spus Scântei la Digi24.

„Noi nu am încercat să verificăm sub aspectul autenticității, ci pur și simplu să vedem dacă această adeverință produce efecte juridice în privința exceptării domniei sale de la purtarea măștii în Senat. Nu produce efecte juridice, domnia sa este obligată să se adreseze medicului de medicina muncii din cadrul Senatului, acela este singurul competent. Până la obținerea acestui aviz medical, adeverința medicală nu poate fi folosită pentru participare fără mască de protecție în sălile de plen sau în sălile comisiilor”, a adăugat ea.

Senatoarea a spus că nu a sesizat poliția cu privire la faptul că Diana Șoșoacă nu a purtat mască, dar că „se poate dispune o sesizare din oficiu. Cred că colegii din Secretariatul General au abilitatea de a sesiza în cazul lipsei unei sesizări din oficiu”.

Scântei a mai spus că mai mulți senatori s-au plâns, pentru că suferă de boli cronice și se simt în pericol atunci când alți colegi nu poartă mască.

Diana Șoșoacă a stat în sala de plen fără să poarte mască. În momentul depunerii jurământului, ea a spus că „obligativitatea purtării măștii încalcă Constituția României”.

Într-un video postat pe pagina sa de Facebook, senatoarea AUR a spus că va face plângere penală împotriva celor care i-au făcut publică adeverința medicală prezentată pentru a justifica faptul că nu poartă mască. De asemenea, a spus că va cere verificarea măștilor pe care le poartă parlamentarii, pentru a vedea dacă sunt conforme.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii au venit la ușa Dianei Șoșoacă pentru o amendă. Președinta S.O.S.: Ce căutați? Să îmi speriați copiii?

Șoșoacă, după decizia CCR: Acum mă mai opriți să candidez sau veți da încă o lovitură de stat?

Șoșoacă vrea guvern minoritar. „Forţele suveraniste s-au coagulat şi nu vor permite ca România să rămână condusă de globaliști”

Parchetul General se autosesizează în cazul comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu. Vizată este și Diana Șoșoacă

Partenerii noștri