Scandal în coaliție. PNL îl atacă pe Alexandru Rafila pentru că nu a luat măsuri pentru valul 5. Replica PSD
Noi atacuri în Coaliție privind gestionarea pandemiei și legea certificatului verde la locul de muncă. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe îl critică pe Ministrul Sănătății că încă nu ar fi luat măsuri pentru a combate valul 5 al infectărilor cu Sars-Cov 2. Reproșurile sunt legate și de lipsa unei legi care să încurajeze vaccinarea, deși proiectul legat de certificatul verde s-a blocat din cauza lipsei de consens dintre PNL și PSD. Stroe mai spune că în coaliție nu au existat întâlniri pe acest subiect.
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL: „Este vorba de o îngrijorare personală pe care o am, când am văzut că cifra se apropie de 10.000. Sunt adeptul introducerii acestui certificat verde al vaccinării, dar dacă văd că e atât de greu de promovat un asemenea document, mă așteptam totuși la unele măsuri clare din partea Ministerului Sănătății și, din păcate, tot ce avem este o pasivitate care îngrijorează foarte foarte mult oameni și inclusiv pe mine.
E păcat să vedem că nu există sau cel puțin în plan public nu se comunică o pregătire făcută măcar de Ministerul Sănătății în fața valului 5, care, din păcate, aduce în Occident sute de mii de cazuri.
În acest an nu au existat niciun fel de întâlniri ale coaliției pe această temă. Probabil că în viitorul apropiat va exista o asemenea ședință.
A existat o perioadă de relaxări înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să avem această perioadă. După aceste sărbători, în condițiile în care se dublează cazurile zi de zi, e nevoie de măsuri suplimentare. E nevoie să ne întâlnim în coaliție să facem acest lucru.
Întreaga societate este interesată în momentul de față de acest subiect, iar opinia mea cu siguranță e împărtășită de foarte mulți oameni, indiferent dacă au sau nu vreo formă de participare politică.
Singurul proiect concret pe care îl avem în momentul de față este cel depus de PNL în Parlament, cel pe baza căruia s-au făcut atât de multe dezbateri. A fost amendat, dezbătut și în plan public, dar care în momentul de față din păcate se găsește blocat acolo. În rest, alt certificat, altă variantă concretă nu avem.
Cred că PNL a încercat, cu toate instrumentele instituționale pe care le are la îndemână, să promoveze un asemenea document care să protejeze în plus față de ce există în momentul de față sănătatea publică.
Am inițiat legea certificatului verde pentru anumite categorii de angajați și același obiectiv.
De la domnul Rafila avem așteptări cu măsuri concrete, propuneri, soluții pentru a depăși această criză”.
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
Controverse în jurul afacerilor nepotului lui Marcel Ciolacu. Reacția liderilor PSD
George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Elena Lasconi are o solicitare către Ciolacu cu privire la George Simion, „omul rușilor”
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Nicușor Dan e de acord, de principiu, cu întrebarea lui Ciolacu la referendum
Ciucă nu e de acord cu întrebarea propusă de Ciolacu la referendumul edilului general
Ionuț Stroe se întreabă retoric pe Facebook „cât de real mai este interesul Ministerului Sănătății pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări”.
„Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creștere de peste 8 ori ori față de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puțin peste două săptămâni avem o creștere uriașă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătății în fața valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte țări din Europa.
Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aștept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătății pentru protejarea populației, din partea ministerului? Cum oprim creșterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste.
Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătății pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace și doar face unele informări.
Putem spera că acest val va aduce mai puține cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătății în fața unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depășit 50% și știm că o parte mare din populație este în continuare expusă.
Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL.
PSD: PNL încearcă să acopere scandalul facturilor la energie
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, a reacționat la afirmațiile reprezentantului PNL, spunând că „Ionuț Stroe nu cunoaște măsurile luate până acum de ministrul Sănătății pentru prevenirea spitalizărilor și deceselor COVID”.
„Domnul Stroe (PNL) este cel mai bun epidemiolog dintre sportivii în șort. Doar așa se explică criticile total nefondate lansate de purtătorul de cuvânt al PNL în încercarea de a acoperi scandalul facturilor la energie care se află în răspunderea directă a ministrului PNL, Virgil Popescu.
Strategia domnului Stroe este, însă, una extrem de proastă pentru că exact azi a fost aprobată înființarea centrelor de evaluare COVID. Cum să acuzi pe cineva că nu face nimic, exact în ziua în care se face ceva foarte concret!?
- Dacă domnul Ionuț Stroe nu cunoaște măsurile luate până acum de ministrul Sănătății pentru prevenirea spitalizărilor și deceselor COVID asta înseamnă că ori este preocupat mai mult de noile tendințe în materie de vestimentație sportivă, fie pur și simplu nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă.
- Toată lumea știe că ministrul Rafila a făcut deja în câteva săptămâni, lucruri importante pe care predecesorii săi nu le-au făcut în cei doi ani de la declanșarea pandemiei.
- Pe lângă înființarea centrelor de evaluare, a fost crescută capacitatea de testare prin implicarea medicilor de familie și a farmaciilor în activitatea de testare COVID, precum și aprobarea medicamentelor antivirale pentru tratarea COVID-19 în formele sale incipiente.
- În ce privește măsurile de relaxare introduse la finalul anului trecut, domnul Stroe vorbește de funie în casa spânzuratului. Spre deosebire de relaxările decise pe creșterea valului 4 doar pentru ca PNL să-și poată face congres, ministrul Rafila a luat decizii de relaxare doar atunci când numărul cazurilor era în descreștere”, a transmis Ștefan Radu Oprea pe Facebook.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus că responsabilitatea pentru neadoptarea certificatului verde la locul de muncă aparține PSD, care nu a susținut proiectul de lege depus în Parlament. Cîțu a amintit că în coaliție PNL și UDMR au fost favorabile proiectului, dar PSD s-a împotrivit. Cîţu a mai spus că este deschis să vadă o propunere de la președintele PSD, Marcel Ciolacu, dacă acesta susţine o altă soluţie în afara certificatului verde. El a adăugat însă că nu va accepta nicio variantă care să închidă economia.
Ciolacu: Certificatul verde nu e singura măsură
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat anterior că nu vede certificatul verde Covid drept singurul instrument de combatere a pandemiei și că „nu cred neapărat că trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu”.
În acest sens, președintele Camerei Deputaților spune că nu s-a ajuns la un consens în coaliția de guvernare privind alte măsuri decât cele deja adoptate prin ordonanță de urgență, referindu-se la o posibilă condiționare a accesului la muncă de un certificat Covid. Acesta mai susține că o soluție ar putea fi și antiviralele anti-Covid.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a readus în discuție certificatul verde obligatoriu. Cu cât întârzie adoptarea acestuia, cu atât eficacitatea lui va deveni mai puţin relevantă, a spus acesta. Ministrul a mai spus că se aşteaptă ca în valul 5 să avem un număr dublu de cazuri, față de valul 4, când au fost confirmate, în total, 400.000 de îmbolnăviri.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News