Live

Salarii tăiate la ITM-uri, fără acordul Guvernului. Ministrul muncii suspectează un sabotaj

Data actualizării: Data publicării:
Inquam Photos / Ilona Andrei

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri seara, în ședința de guvern, că de la fondul de rezervă al Guvernului va fi alocată o sumă pentru acoperirea salariilor angajaților de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă, din cauză că aceștia și-au primit lefurile tăiate cu sume cuprinse între 15 și 30%. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a explicat în ședința de guvern că ministerul nu a fost informat în privința acestor reduceri salariale și că va lua măsuri împotriva șefilor de la ITM. 

ACTUALIZARE. Inspecția Muncii a reacționat, vineri seara, la declarațiile făcute în ședința de guvern, potrivit cărora ministrul muncii nu ar fi știut că nu sunt bani suficienți pentru plata salariilor unora dintre angajații la stat, care au primit mai puțini bani. Inspecția Muncii susține că a informat Ministerul Muncii încă de la sfârșitul lunii noiembrie, apoi a revenit și în 5 decembrie, solicitând fonduri suplimentare pentru plata salariilor. În ciuda acestor demersuri, nu a primit niciun răspuns, susține instituția guvernamentală.


„Dorința mea e ca angajații să nu sufere și să vă propun câteva măsuri administrative către șefii inspectoratelor de muncă județene care au luat aceste decizii. Vă voi propune o măsură cu privire la șeful Inspecției Muncii care avea datoria să mă informeze”, a spus Violeta Alexandru, precizând că șefii teritoriali ai instituției au luat singuri decizia de a achita unele datorii pe care le aveau ca urmare a unor litigii, și astfel bugetul a fost golit și nu au mai rămas bani pentru salarii. 

„Regret cele întâmplate”, a spus ministrul Muncii.  

„Doamna ministru, trebuie să faceți un calcul și să alocăm din fondul de rezervă o sumă pentru suplimentarea bugetului ministerului muncii astfel încât să fie acoperită plata integrală a salariilor”, a spus Ludovic Orban. 

Cristian Vasilcoiu, fost consilier în Ministerul Muncii în mandatul Liei Olguța Vasilescu, a anunțat vineri pe Facebook. „Angajații Inspecției Muncii au primit astăzi salariile... diminuate cu procente cuprinse între 15% și 30%, în funcție de județ”

Cum a ajuns Inspecția Muncii fără bani în decembrie și cum se ascunde Șeful ei în loc își asume răspunderea

Arată a sabotaj, sugerează ministrul muncii

”Primesc aseară o adresă de la Inspecția Muncii: nu mai are bani de salarii pentru salariile din noiembrie care trebuie plătite în această lună! A achitat toate sumele rezultând din decizii ale instanțelor în litigii dintre angajați și IM/ITMuri.

Dintr-o dată le-a achitat pe toate, inclusiv pe cele neplătite de peste doi ani. Semnat: inspector-Șef IM, Nicolae Bratu Dantes. Funcționar. Am prezentat situația creată Prim-Ministrului care mi-a cerut să găsesc soluții.

Când să prezint soluția, aflu că ITMurile au decis să dea salarii mai mici angajaților. Decizia le aparține fiind ordonatori terțiari de credite. Și răspunderea le aparține.

Una dintre primele măsuri după ce am ajuns în Minister a fost să verific că Ministerul și instituțiile din coordonare, ANPIS, ANOFM, Inspecția Muncii, Casa Națională de Pensii Publice și deconcentratele au resursele necesare până la sfârșitul anului. Da, a fost răspunsul. La rectificare am mai întrebat încă o dată și, ușor – ușor mi s-a spus că era nevoie de bani în plus pentru pensii și ajutoare sociale. Echipa guvernamentală a înțeles și a fost de acord să se suplimenteze sumele din bugetul Ministerului Muncii, deși toți colegii aveau urgențe și nevoi.

Ulterior au apărut noutăți, între care bani pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, sume care, în mod normal, se prevedeau, cu responsabilitate, în buget, de la începutul anului. Alte nevoi au fost generate de recuperarea termenelor de răspuns prin decizii de recalculare a pensiilor. Am solicitat fondurile necesare și pentru acestea din Fondul de rezervă al Guvernului. Colegii din Cabinet m-au susținut. Am întrebat atunci din nou, mai este vreo instituție care a identificat nevoi suplimentare justificate și care trebuie rezolvate până la sfârșitul anului? Nicio solicitare. Situația de la IM și ITM are aspect de prost management. Înclin să cred că este mai mult”, a explicat Violeta Alexandru.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Ludovic Orban spune că „CCR a dat o lovitură gravă democrației”: „Ăștia vor să dea foc la țară, n-au niciun pic de limită”

Partenerii noștri