Live

Rovana Plumb a fost aleasă în conducerea Partidului Socialiștilor Europeni

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a fost aleasă în forumul de conducere a Partidului Socialiştilor Europeni (PESPresidency), conform deciziilor luate în cadrul Congresului PES desfăşurat la Lisabona, informează un comunicat transmis sâmbătă Agerpres de către biroul de presă al PSD.

„Sunt onorată că îmi voi reprezenta colegii social-democraţii la nivel european, mai ales în contextul alegerilor europene care se vor desfăşura în mai anul viitor. Alegerile europene sunt o provocare pentru România şi pentru UE şi este datoria noastră să ne asigurăm că cetăţenii europeni au opţiuni de vot viabile şi că înţeleg politica social-democrată drept parte din soluţie. Aceasta va fi misiunea mea în cadrul PES şi pe mai departe - să promovez o politică social-democrată modernă, conectată la realităţile naţionale şi europene. Apartenenţa la cea mai puternică familie politică europeană îmi dă încredere că România poate fi cu adevărat puternică în Europa", a declarat Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, citată în comunicatul menţionat, potrivit Agerpres.

În cadrul evenimentului de la Lisabona au fost adoptate mai multe rezoluţii care au în vedere propunerea de soluţii concrete la problemele cu care se confruntă în prezent Europa: respectarea egalităţii de gen, susţinerea dezvoltării unui mediu şi a unei alimentaţii sănătoase, întărirea structurilor democratice la nivelul ţărilor europene, realizarea de politici de azil şi migraţie echitabile şi progresive, stimularea participării tinerilor în politică, susţinerea unui climat de pace şi prosperitate în lume, evidenţiază comunicatul PSD.

„România va fi mai respectată dacă vom avea mai mulţi social-democraţi în Parlamentul European, care să susţină aceste probleme pe agenda europeană. Europa are nevoie de mai mulţi social-democraţi care nu şi-au pierdut reperele şi care vor pune drepturile europenilor mai presus de orice", a declarat Rovana Plumb.

Conform sursei citate, în cadrul Congresului PES a fost discutat şi subiectul referitor la preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. „Avem motoarele încălzite şi aşteptăm cu toţii momentul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Suntem pregătiţi să ne asumăm toate responsabilităţile care ne revin şi suntem convinşi că România va avea un mandat de succes. România merită mai multă încredere la acest capitol şi nu numai", a subliniat Rovana Plumb, potrivit comunicatului PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama se aflau Mircea Geoană, Raed Arafat și Rovana Plumb

Socialiștii europeni îl felicită pe Marcel Ciolacu. „Se va concentra pe o Românie mai socială, mai dreaptă și mai prosperă”

Șeful PES i-a scris lui Marcel Ciolacu: Rezoluția adoptată la Congres e un semnal puternic al susținerii aderării României la Schengen

Socialiștii europeni: PSD-ul, îndreptățit să aibă prima șansă de a forma viitorul guvern

Partenerii noștri