Live

România a trimis oficial PNRR la Bruxelles. Ghinea: „Am terminat de încărcat cele 240 de fișiere. Suntem aproape de capătul drumului”

Data publicării:
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că România a trimis PNRR la Bruxelles. Foto: Agerpres

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea a anunțat, luni, că a trimis oficial la Bruxelles Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza căruia România ar urma să accese granturi și împrumuturi în valoare de 29,2 miliarde de euro. Ministrul spune că a încărcat 240 de fișiere care conțin proiectele pentru care România vrea să acceseze banii europeni, iar în perioada următoare toate aceste proiecte și documente vor fi publicate de Guvern pentru a putea fi consultate.

„Am trimis PNRR-ul la Bruxelles, adică în sistemul informatic al Comisiei Europene. Am terminat de încărcat toate cele 240 de fișiere care înseamnă acum PNRR împărțit pe aproape 30 de capitole. PNRR este trimis în sistemul informatic al Comisiei Europene”, a anunțat ministrul Cristian Ghinea, într-un videoclip publicat pe Facebook.

Acesta a precizat că în perioada următoare Comisia Europeană va evalua proiectele și va trimite observații. 

„Suntem aproape de capătul drumului, ca să zic așa. Urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene. Vom primi scrisori de evaluare pe fiecare componentă. Va trebui să decidem cum ținem cont de aceste observații astfel încât la toamnă să avem planul aprobat și să mergem mai departe”, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Planul Național de Redresare și Reziliență va fi publicat în zilele următoare, iar documentul va fi prezentat miercuri de oficialii guvernamentali.

„Colegii mei vor sta să pună toate aceste fișiere într-un singur document publicabil. Am ales să publicăm tot, cele mai multe state membre au făcut un PDF cu sinteze. Miercuri voi prezenta cu premierul și cu vicepremierul toate detaliile din document”, a mai spus Ghinea.

Cum se împart banii din PNRR

România va primi 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Banii care vor fi alocați de Uniunea European prin PNRR trebuie accesați până cel târziu la 31 decembrie 2023, iar proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. În caz contrar, sumele trebuie returnate. Primii bani din PNRR ar putea veni în octombrie.

De asemenea, alocarea fondurilor din PNRR vine la pachet cu un set de reforme la care Guvernul s-a angajat în fața Comisiei Europene. Printre ele se numără reforma pensiilor, a companiilor de stat, reforma administrației publice, precum și reforme sectoriale în alte domenii. 

Managementul apei – 1,9 miliarde de euro

2 reforme și 7 investiții

Exemple:

  • construirea de rețele de apă - 1630 km în localități cu peste 2000 locuitori
  • construirea a 2000 km rețele de canalizare în localități peste 2000 locuitori și 470 de km de rețele de canalizare în localități sub 2000 de locuitori
  • conectarea a 100.000 de gospodării la rețele de apă și canalizare prin programul național Prima conectare la apă și canalizare
  • Realizarea cadastrului apelor

Împădurim România și protejăm biodiversitatea - 1,3 miliarde de euro

4 reforme și 14 investiții

Exemple:

  • 45.000 de hectare noi de pădure
  • actualizarea planurilor de management pentru 250 arii naturale protejate
  • 10.000 hectare habitate naturale refăcute

Managementul deșeurilor - 1,1 miliarde de euro.

2 reforme și 3 investiții

Exemple:

  • dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu,
  • 550 echipamente de monitorizare a poluării aerului
  • 15 sisteme județene de gestionare a deșeurilor modernizate

Transport sustenabil (rutier, feroviar, metrou) - 7,6 miliarde de euro

2 reforme și 4 investiții

Autostrăzi:

  • 434 de kilometri de autostradă construiți;
  • 625 ha de perdele forestiere liniare în lungul autostrăzilor nou construite;
  • 45% din punctele negre ale siguranței rutiere eliminate;

Cale ferată:

  • 311 km de cale ferată modernizată;
  • 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2;
  • 110 km de cale ferată electrificată;
  • 2534 km de cale ferată pe care viteza comercială crește cu 15% prin lucrări
    de reînnoire;
  • 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare.

Metrou: 15.6 km de rețea nouă de metrou; 15 stații noi; 30 de rame.

Fondul pentru Valul Renovării - 2,2 miliarde de euro

  • 8 reforme și 10 investiții
  • 1.000 - 1.500 blocuri reabilitate energetic
  • 2.000 de clădiri publice reabilitate

Energie regenerabilă și infrastructură de gaz cu hidrogen - 1,6 miliarde de euro

7 reforme și 7 investiții

Dezvoltarea de capacități electrice din surse regenerabile:

  • Eolian: +1.581 MW capacitate instalată suplimentar în 2025 față de 2020;
  • Solar: +2.031 MW capacitate instalată suplimentar în 2025 față de 2020.

Cloud guvernamental și sisteme publice digitale interconectate - 2 miliarde de euro

  • Cloud guvernamental - legarea tuturor ministerelor și a agențiilor guvernamentale într-o singură rețea și o singură bază de date
    interoperabilă
  • 5 milioane cetățeni care vor avea cartea de identitate electronică
  • 30.000 de funcționari publici instruiți digital
  • 100 biblioteci finanțate ca HUB-uri de învățare și dezvoltare de aptitudini digitale pe tot parcursul vieții
  • 65 structuri sprijinite în domeniul securității cibernetice.

Reforme fiscale și reforma sistemului de pensii - 682 milioane de euro

Livrabile:

  • Pensiile speciale sunt limitate
  • Un sistem nou bazat pe o formulă stabilă de beneficii și o indexare automată a pensiilor 
  • Reforme în politica fiscală. Adoptarea de măsuri pentru a crește veniturile la buget, optimizarea cheltuielilor, asigurarea aplicării sustenabilității fiscale.

Exemple de detalii incluse în reformă:

  • Îmbunătățirea administrării marilor contribuabili
  • Introducerea unui model mai transparent și orientat spre servicii al administrării taxelor
  • Implementarea analizei cheltuielilor în domeniul de sănătate și educație (vor urma și alte sectoare)
  • Introducerea unui proces de bugetare multi-anuală, mai ales pentru partea
    de cheltuieli.

Suport pentru sectorulprivat, cercetare, dezvoltare și inovare, și reforma companiilorde stat - 1,7 miliarde de euro

  • 4.000 de contracte de finanțare pentru digitalizarea IMM-urilor
  • 280 de contracte de finanțare pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursa
  • Un Fond de Fonduri creat, pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes
  • Garanție de portofoliu pentru Acțiune climatică
  • 10 institute de cercetare finanțate pentru excelență, printr-un proiect pilot
  • Reforma companiilor de stat.

Fondul local pentru tranzitia verde și digitala - 2,1 miliarde de euro

  • legislație pentru zonele metropolitane funcționale, pentru politica urbană a României, nouă strategie națională pentru locuire
  • Proiecte pentru mobilitate verde (autobuze electrice, piste biciclete, benzi dedicate, stații de încărcare) și pentru digitalizare în localități
  • Program pentru locuințe sociale și pentru tineret
  • 3.000 de kilometri de trasee velo paneuropene.

Turism și cultură - 200 milioane de euro

  • 12 rute (trasee) culturale dezvoltate și marcate
  • 8 muzee construite/reabilitate și puse în valoare
  • 20 destinații turistice verzi vor fi certificate
  • 15 milioane de turiști români și 4 milioane de turiști străini vor vizita țara,
    anual.

Fondul pentru spitale și pentru creșterea accesului la sănătate - 2,4 miliarde de euro

  • 3 reforme și 2 investiții
  • 30 spitale extinse/renovate
  • 200 de centre comunitare construite sau renovate, care au dotări noi și personal.
  • 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate
  • 10 secții de terapie intensivă nou-născuți dotate, inclusiv cu ambulanță transport nou-născuți (pentru centrele regionale).

Reforme în domeniul social - 233 milioane de euro

  • centre de zi pentru prevenirea abandonului familial
  • venitul minim de incluziune
  • sistemul de tichete pentru formalizarea muncii.

Reforma administrației publice, întărirea dialogului social și creșterea eficienței justiției - 137 de milioane de euro

  • 8 reforme și 7 investiții
  • Noua Strategie Națională Anticorupție, adoptată până la sfârșitul anului 2021
  • Noua Strategie privind dezvoltarea sistemului judiciar pentru perioada 2022-2025
  • Adoptarea „Legilor justiției”
  • Revizuirea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate
  • O creștere cu aproximativ 50% a valorii bunurilor indisponibilizate și administrate de ANABI
  • Implementarea a aproximativ 70% din măsurile prevăzute în noua strategie anticorupție până la 31 decembrie 2025
  • Cadrul legal în domeniul integrității, actualizat până în anul 2024.

România educată

  • 6 reforme și 17 investiții
  • 2400 de elevi vor beneficia de sprijin să intre în programe de studiu în regim dual
  • 50 de școli noi, neutre energetic
  • 2.000 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
  • 83.000 de săli de clasă dotate cu mobilier
  • 1150 SMART Lab-uri achizitionate pentru unitatile de invatamant de nivelgimnazial si liceal
  • 6.000 de școli care au primit resurse și tehnologie pentru dotarea laboratoarelor de informatică și pentru derularea învățării în format virtual
  • 130 de creșe construite și operaționalizate. 

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri