Live

Riscă Diana Șoșoacă să fie sancționată de Parlamentul European după derapajul pro-legionar? Ce spune regulamentul

Matthew Garvey Data publicării:
Diana Șoșoacă / Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Regulamentul Parlamentului European le cere eurodeputaților să aibă un caracter bazat pe respect reciproc și pe valorile și principiile stabilite în special de Carta drepturilor fundamentale, care interzice în mod expres discriminarea, a menționat biroul de presă al instituției la solicitarea Digi24.ro. 

Digi24.ro a întrebat Parlamentul European dacă un eurodeputat poate fi sancționat pentru promovarea unor idei antisemite în spațiul public.

„Fiecare situație se analizează în funcție de context, elemente specifice, etc, in cadrul regulamentului de procedura”, a arătat Biroul de Presă al Parlamentului European, la solicitarea Digi24.ro. 

Solicitarea a venit în contextul în care Diana Șoșoacă, europarlamentar, a avut la sfârșitul săptămânii trecute un derapaj antisemit și a făcut propagandă pro-legionară, deși acest lucru este interzis de Legea din România. 

CITEȘTE ȘI: Expert al Institutului „Elie Wiesel”, despre propaganda legionară făcută de Diana Șoșoacă: „Nu e o scăpare întâmplătoare”

Biroul de Presă al Parlamentului European a indicat mai multe articole din Regulamentul de conduită. Unul dintre ele arată că „deputații (...) își exercită mandatul în mod liber și independent”.

Însă, comportamentul acestora „trebuie să fie caracterizat de respect reciproc și trebuie să se bazeze pe valorile și principiile stabilite în tratate și, în special, în Carta drepturilor fundamentale”. 

„Deputații trebuie să respecte demnitatea Parlamentului și să nu aducă prejudicii reputației PE”, se mai arată în regulamentul instituției europene.

Menționăm că în Carta drepturilor fundamentale este interzisă „discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile generale, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”.

Astfel, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, „poate lua măsuri imediate poate impune sancțiuni pe care le anunță în plenul PE”, se mai arată în răspunsul citat.

Reamintim că Diana Șoșoacă a mai fost sancționată de Parlamentul European chiar în această săptămână, de data asta pentru circul cu botnița din plen, din luna iulie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UPDATE. Șoșoacă, circ în fața Parchetului General, unde nu a fost lăsată să intre. A depus plângere penală

Radiografia scrutinului prezidențial din România, făcută de Politico. Ce scrie despre „fantomele trecutului fascist”

Orban vizitează Tbilisi, legitimând alegerile din Georgia. Șoșoacă, scrisoare către câștigători: „Pericolele vin de la Bruxelles”

Două persoane condamnate în ultimii ani pentru propagandă legionară. Dosarele care o vizează pe Diana Șoșoacă, ținute la secret

Partenerii noștri