Remus Pricopie despre participarea lui Liviu Dragnea la Congresul PES: „Eșec general. Timpul nu e de partea sa”
„Participarea lui Liviu Dragnea la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), care a avut loc la Madrid, în urmă cu câteva zile, a fost un eșec general”, scrie rectorul SNSPA Remus Pricopie pe ziare.com.
Deși inițial nu a luat în calcul să fie prezent la evenimentul din Spania, se pare că Dragnea a schimbat strategia pe ultima sută de metri, cu speranța că va obține câteva victorii importante, atât pe fond, prin relansarea relației cu principalii lideri ai socialiștilor europeni și obținerea sprijinului pentru acțiunile sale din România, cât și ca o lovitură de imagine. Să le luăm pe rând.
1. Justiția
Riscurile de natură penală pentru Liviu Dragnea nu au fost îndepărtate, în pofida recentelor modificări legislative, prin adoptarea unor ordonanțe de urgență netransparente.
Ceea ce a obținut până acum a fost mai mult o inhibare a Justiției din România și nu ștergerea sau anularea condamnarilor deja pronunțate în cazul său. Iar timpul nu mai este de partea sa.
CITEȘTE CONTINUAREA PE ZIARE.COM
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News