Live

Reintroducerea examenului de admitere la liceu şi la facultate, între priorităţile PNL în noua sesiune parlamentară

Data publicării:

Liberalii doresc modificarea Legii educaţiei naţionale, astfel încât să fie reintrodus examenul de admitere la liceu şi la facultate.

Pentru începutul noii sesiuni parlamentare, PNL lansează în dezbatere publică - pentru ca ulterior să depună iniţiative legislative - următoarele proiecte: modificarea Legii educaţiei naţionale, astfel încât să fie reintrodus examenul la finalul clasei a VIII-a pentru intrarea la liceu şi examenul de admitere la facultate. De asemenea, PNL propune dublarea numărului de consilieri şcolari, astfel încât şcolile să poată să asigure prin consilieri îndrumarea copiiilor pentru cel mai bun traseu educaţional. Tot pe educaţie, PNL va depune o iniţiativă legislativă pentru ca fiecare şcoală să beneficieze de cabinet medical dotat şi cu asigurarea personalului de specialitate”, a declarat, luni, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Potrivit ei, liberalii vor mai susţine în Parlament ca agenţii economici care se conformează fiscal să poată să recupereze între 30% şi 50% din impozitul pe profit, iar aceia care doresc să-şi folosească o parte din bani pentru bonificaţii pentru angajaţi să beneficieze de 20% deducere din impozitul pe profit.

De asemenea, PNL va propune eliminarea supraaccizei la combustibil, a „split TVA”, respingerea OUG 114/2018 privind măsurile fiscale, abrogarea Legii recursului compensatoriu şi un management de tip corporatist în spitalele româneşti.

PNL va propune modificarea Codului penal, astfel încât infracţiunile săvârşite cu violenţă să beneficieze de termene mai mari de pedeapsă. În privinţa situaţiei din penitenciare, PNL va propune ca la Legea recursului compensatoriu să existe obligativitatea asigurării de brăţări electronice şi de personal de probaţiune, astfel încât să contribuim şi la reintegrarea celor care au săvârşit infracţiuni, dar care pot fi atraşi înapoi în comunitate”, a adăugat Turcan.

Liberalii vor şi ca 100% din impozitul global să rămână la nivelul autorităţilor publice locale, 80% din redevenţele pe resursele aflate pe teritoriul autorităţilor publice locale să rămână ca bani de investiţii şi dezvoltare şi simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor de construcţie.

PNL va urmări, potrivit Ralucăi Turcan, şi în această sesiune parlamentară revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, amendarea bugetului de stat pentru a corespunde necesităţilor de dezvoltare şi depolitizarea instituţiilor aflate sub control parlamentar, ea făcând referire la CCR.

Ca obiectiv al grupului PNL rămâne reconfigurarea majorităţii parlamentare astfel încât în Parlamentul României să putem ajunge la o nouă majoritate care să dea jos acest Guvern, să pună România pe un făgaş normal, în care guvernarea şi Parlamentul fac legi şi iau decizii pentru interesul public, şi nu pentru interesul infractorilor”, a afirmat Turcan.

La rândul său, liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, a precizat că pentru liberali este vital să demonstreze că OUG 114/2018 „loveşte în special în capitalul autohton”.

Un obiectiv important al PNL este acela de a susţine capitalul autohton, nu în detrimentul capitalului străin, dar pentru a le pune pe acelaşi picior de egalitate în competiţie”, a spus Cîţu.

Între priorităţile politice ale PNL la Senat se numără o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, constituirea unor comisii de anchetă în mai multe cazuri, precum ASF.

Vom cere urgentarea votului pentru începerea urmăririi penale pentru preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu”, a mai spus Cîţu.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri