Live

Refuzat la Transporturi, Mircea Drăghici va fi numit de PSD la Autoritatea Electorală Permanentă

Data actualizării: Data publicării:

Mircea Drăghici, trezorierul PSD și până de curând propunerea pentru Ministerul Transporturilor, va fi numit la conducerea Autorității Electorale Permanente, a confimat secretarul general al partidului, Codrin Ştefănescu, pentru Mediafax. Decizia ar fi fost luată în şedinţa de marţi a CEx.

Șefia Autorității Electorale Permanente (AEP) a rămas vacantă după ce Daniel Barbu (ALDE) și-a anunțat demisia din motive personale. Potrivit Pro România, el ar urma să candideze la alegerile europarlamentare din luna mai. Barbu a ocupat funcția din mai 2017.

La finalul săptămânii trecute, după ce a fost refuzat de trei ori de preşedintele Klaus Iohannis pentru preluarea Ministerului Transporturilor, Mircea Drăghici a anunțat că renunţă la candidatură.

Cine este Mircea Drăghici

Mircea Drăghici este cercetat penal într-un dosar deschis de Parchetul General, cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii primiți de PSD cu titlul de subvenție de la stat. Existența dosarului a fost confirmată de Ministerul Public pentru Newsweek România.

Dosarul a fost deschis după ce jurnaliștii Newsweek România au dezvăluit că Mircea Drăghici și soția sa au beneficiat de banii primiți de PSD de la stat.

Numai din subvenția de la stat, PSD a încasat peste 83 milioane de lei din 2017 până la finalul anului trecut.

Citește și Şedinţă cu scântei la CEx. Dan Barna, la Digi24: PSD a ajuns în situaţia în care nu mai are pe cine numi

Gafele lui Daniel Barbu

Fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta, Daniel Barbu a fost, de-a lungul anilor, protagonistul mai multor gafe. Ultima dintre ele, pentru care ulterior și-a cerut scuze, a fost declarația potrivit căreia profesia de politician este una „mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”declarație care a stârnit un val de critici și indignare.

În 2013, el a fost nevoit să-și dea demisia din postul de ministru după ce a comparat bugetul programului de prevenire HIV cu bugetul programelor ministerului pe care îl conducea.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri