Live

Reacția Vioricăi Dăncilă la acuzațiile Speranței Cliseru

Data publicării:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Constanţa, comentând declaraţiile contradictorii ale autorităţilor cu privire la protestul din 10 august, că nu doreşte să acuze sau să absolve pe cineva, însă ”atunci când se fac acuzaţii, acestea să fie bazate pe probe concrete”. Ea a precizat că nu a discutat nici cu ministrul de Interne, nici cu prefectul Capitalei, scrie News.ro. 

”Nu aş vrea să vorbesc despre acest lucru. A dat explicaţii şi a prezentat un raport doamna ministru Carmen Dan. Am spus de nenumărate ori că eu nu vreau să acuz sau să absolv pe cineva de o vină, dar,  pentru mine, este important ca atunci când se fac acuzaţii, acestea să fie bazate pe probe concrete”, a răspuns Viorica Dăncilă, întrebată la Constanţa despre declaraţiile contradictorii ale autorităţilor cu privire la protestul din 10 august.

În plus, Dăncilă a precizat că ”aceste lucruri se vor discuta la Guvern”.

”Nu am avut încă o discuţie cu prefectul sau cu doamna ministru”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost abordată la o terasă din Bucureşti de un cetăţean care i-a cerut să iasă public şi să spună că ministrul de Interne, Carmen Dan, şi liderul PSD, Liviu Dragnea, mint cu privire la intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august. În replică, prefectul a afirmat că ea a spus acest lucru şi i-a cerut cetăţeanului să meargă şi să le întrebe pe persoanele vinovate, deoarece ea este nevinovată.

Anterior,  Speranţa Cliseru, spunea că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, afirmaţiile ei contrazicânu-se cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan.

Aceştia au susţinut că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

De altfel, nu sunt singurele contradicţii în declaraţiile autorităţilor.

Speranţa Cliseru a mai spus că nu a fost în Piaţa Victoriei în 10 august, la mitingul Diasporei, contrazicându-i, astfel, pe ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, precum şi pe coordonatorul intervenţiei jandarmilor, Laurenţiu Cazan, care au afirmat că prefectul a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16.00.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Viorica Dăncilă s-a înscris în partidul lui Terheș. „Cred că ar fi, din nou, un premier extraordinar”

Partenerii noștri