Live

Reacția președintelui USR după discursul lui Dragnea despre aministie și grațiere

Data publicării:
Dan Barna / FOTO: Agerpres

„Liviu Dragnea a cerut astăzi Guvernului să adopte ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea până pe 15 ianuarie. Dacă acest lucru se va întâmpla, îl avertizez pe Liviu Dragnea că PSD va arunca România către o adevărată revoluție”, spune președintele USR, Dan Barna, într-un comunicat de presă.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu se teme să vorbească despre amnistie şi graţiere, deşi aceste cuvinte parcă ar fi o blasfemie în România. „Nu mai ezitaţi. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie”, a spus Dragnea, în şedinţa de duminică a Consiliului Naţional al PSD.

Reacția integrală a lui Dan Barna:

„Guvernarea corupției și minciunii

Liviu Dragnea a cerut astăzi Guvernului să adopte ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea până pe 15 ianuarie. Dacă acest lucru se va întâmpla, îl avertizez pe Liviu Dragnea că PSD va arunca România către o adevărată revoluție.

În urmă cu trei zile, am avut prima și ultima tentativă de a obține niște garanții de la premierul Dăncilă că nu va da o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere. Am cerut întâlnirea pentru a-i vorbi direct despre catastrofa pe care PSD o pregatește și a-i da personal, în mână, argumentele. Atât doamna prim-ministru, cât și ministrul justiției ne-au asigurat că nu intenționează să dea o astfel de ordonanță. Ne-au asigurat ferm, privindu-ne în ochi. Este limpede acum că atât doamna Dăncilă, cât și domnul Toader au mințit. Că ne-au mințit pe noi, de la USR, este mai puțin important. Că au mințit o țară întreagă este mult mai grav. Este inadmisibil. Că vor da ordonanța de urgență pentru a-i scăpa de pușcărie pe Dragnea și Tăriceanu în primele săptămâni de la preluarea Președinției UE este o umilință uriasă pentru România și va avea consecințe imprevizibile asupra viitorului nostru european.

USR va face tot ce poate ca să oprească acest lucru.
Săptămâna viitoare vom vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Le cer tuturor deputaților și senatorilor să uite pentru o zi că sunt politicieni. Să uite de calcule, de aranjamente și de combinații. Această moțiune este ultima șansă de a înlătura guvernul Dăncilă înainte ca Liviu Dragnea să ne împingă în afara Europei.

Reiau apelul pe care l-am făcut președintelui Iohannis, de a participa la toate ședințele de guvern în care ar putea fi adoptată această ordonanță. Dacă e nevoie să participe la toate ședințele de guvern, atunci îi cer președintele să facă asta. Trebuie luate toate măsurile constituționale pentru a împiedica adoptarea acestei ordonanțe.

Dacă moțiunea nu va trece, dacă guvernul Dăncilă reușește totuși să dea ordonanța de urgență, atât eu, cât și colegii mei din USR vom fi în București, în stradă, așa cum am fost și la OUG13 și pe 10 august. Vom ieși în toată țara și vom sta în stradă până când guvernul PSD va cădea. Nu vom ceda nici în fața frigului, nici a gazelor lacrimogene. Vom protesta pașnic până când România îi va înlătura de la putere pe Liviu Dragnea și regimul corupt, mincinos și iresponsabil pe care acesta l-a instaurat”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Dan Barna, lider USR, LIVE la Interviurile Digi24.ro

Dan Barna spune că PNL a murit sufocat de Iohannis cu perna pe gură şi aruncat sub patul PSD

Partenerii noștri