Live

Reacția Guvernului la acuzaţiile preşedintelui Iohannis privind pesta porcină

Data publicării:
Foto: gov.ro

Guvernul arată că preşedintele Klaus Iohannis exploatează politic situaţia provocată de pesta porcină africană şi precizează că a luat şi va continua să ia toate măsurile necesare pentru controlul şi combaterea eficientă a răspândirii acestei boli, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Guvernul României a luat şi va continua să ia toate măsurile necesare, din punct de vedere instituţional şi financiar, pentru controlul şi combaterea eficientă a răspândirii pestei porcine africane şi face apel la preşedintele României, Klaus Iohannis, să înceteze să exploateze politic această situaţie cu consecinţe importante din perspective economice şi sociale. Executivul aminteşte preşedintelui României faptul că modul de alocare a banilor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului este clarificat atât prin legislaţia specifică, cât şi ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 558 din 24 mai 2012”, se arată în comunicat.

Guvernul consideră „lipsite de temei” acuzaţiile preşedintelui Iohannis şi subliniază că şeful statului a întârziat „nepermis de mult” convocarea CSAT pentru avizarea rectificării bugetare, „deşi cunoştea faptul că acest proiect are prevăzute inclusiv fonduri necesare acţiunilor de control şi combatere a răspândirii pestei porcine africane”.

De asemenea, Guvernul spune că este regretabil faptul că „preşedintele României încearcă să înrăutăţească artificial situaţia provocată de pesta porcină africană, prin abordarea politică”.

Printre măsurile de control al pestei porcine africane menţionate de Executiv se află faptul că, începând cu anul 2015, România aplică un Program de supraveghere, prevenire şi control a pestei porcine africane, iniţial în 8 judeţe aflate la risc, apoi a fost extins pentru tot teritoriul, program cofinanţat şi aprobat prin decizia Comisiei Europene.

Conform sursei citate, în data de 31 iulie 2017, s-a confirmat primul focar PPA la porcii domestici, într-o exploataţie non-profesională, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) s-a întrunit în datele de 1.08.2017, 22.06.2018 (Hotărârea nr.1/2018), 6.07.2018 (Hotărârea nr.2/2018), 1.08.2018 (Hotărârea nr.3/2018) şi 28.08.2018.

"Totodată, din data de 10.07.2018, s-a început uciderea preventivă a suinelor din localităţile aflate la mare risc de răspândire a bolii ca măsură excepţională aplicabilă în cazul suspicionării/confirmării bolii. Aria teritorială este stabilită prin ordin al prefectului, în calitate de conducător al Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolii. Cadru legislativ - H.G. 484/2018 de modificare a H.G. 1214/2009", menţionează Guvernul.

De asemenea, Executivul subliniază că au fost luate măsuri de despăgubire, fiind stabilite şi acordarea de stimulente pentru vânători sau gestionari ai fondurilor de vânătoare cu scopul reducerii densităţii de mistreţi şi îmbunătăţirii supravegherii pasive.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat suplimentarea bugetului cu suma de 212,272 milioane lei, această sumă fiind inclusă de Guvern în proiectul de rectificare bugetară, însă nu a putut fi dată la timp din cauza întârzierii obţinerii avizului CSAT.

"În aceste condiţii, pentru asigurarea fondurilor imediat necesare plăţii despăgubirilor, ANSVSA a solicitat MFP suplimentarea bugetului prin redistribuirea de credite de angajament şi credite bugetare de la alţi ordonatori, în sumă de 40 milioane lei, fonduri care vor fi alocate în cel mai scurt timp. În acelaşi timp, ANSVSA a demarat, începând cu data de 10.06.2018, procedurile pentru elaborarea şi transmiterea către Comisia Europeană a aplicaţiei pentru aprobarea grantului de finanţare şi a cererii de plată în conformitate cu prevederile Deciziei CE 2015/144", mai menţionează sursa citată.

Crescătorii de porci, operatorii din industria de profil, asociaţiile de vânători şi pescari, gestionarii fondurilor de vânătoare şi instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi gestionarea pestei porcine africane au fost informaţi şi avertizaţi în permanenţă asupra riscurilor şi efectelor acestui virus, mai precizează Guvernul, subliniind că de la sfârşitul anului 2015 până în prezent, ANSVSA a transmis în teritoriu 67 de note de serviciu şi a organizat, în toată ţara, 530 de informări şi instruiri.

Fermele şi crescătorii de porci, operatorii din industria cărnii, asociaţiile de vânători, medicii veterinari de liberă practică au avut şi informaţiile necesare, şi instrucţiunile de combatere a pestei porcine africane la timp, aşa încât deciziile pe care le-au luat în privinţa măsurilor de sacrificare, prevenire şi combatere a răspândirii virusului au fost în deplină cunoştinţă de cauză, mai susţine Executivul.

Comunicatul precizează şi alocările bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. "Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, nr.2/2018 s-a alocat suma de 315,7 milioane lei pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului - FRB (314,7 milioane lei) şi pentru Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului (1 milion lei)", se arată în comunicat, menţionându-se că fondul de rezervă a fost suplimentat pe parcursul anului cu suma de 402,7 milioane lei conform art. 54 din Legea privind finanţele publice nr.500/2002.

"În anul 2018, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului s-a suplimentat Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de 514,5 milioane lei, prin care s-au alocat autorităţilor locale şi centrale pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, produse de inundaţii", mai precizează Executivul.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, vineri, autorităţilor guvernamentale să aducă sub control situaţia generată de răspândirea accelerată a virusului pestei porcine africane şi atrage atenţia asupra situaţiei bugetare invocate de Executiv.

"Pe fondul crizei generate de extinderea accelerată a virusului pestei porcine africane (PPA) şi în legătură cu ultimele declaraţii din partea membrilor Guvernului, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia asupra responsabilităţilor imperative pe care autorităţile guvernamentale le au pentru a aduce situaţia sub control, astfel încât să fie blocată răspândirea virusului PPA şi în alte judeţe decât cele afectate până în prezent în mod direct. Cu privire la despăgubirea populaţiei şi a producătorilor afectaţi de pesta porcină, preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului să asigure un proces cât mai rapid, simplu şi eficient de întocmire, aprobare şi plată a dosarelor de despăgubire a populaţiei şi a producătorilor afectaţi de pesta porcină, prin comisii de evaluare eficiente, pentru asigurarea conformităţii evidenţelor şi a despăgubirilor. De modul în care se acordă aceste despăgubiri depinde bunăstarea gospodăriilor populaţiei afectate de virusul PPA, dar şi viitorul industriei de creştere a porcului", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului susţine că Guvernul nu a cheltuit nimic din Fondul de rezervă pentru pesta porcină.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

AUR, înainte de consultările de la Cotroceni: „Nu îl recunoaștem pe Iohannis ca fiind un președinte legitim, vom acționa în consecință”

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Partenerii noștri