Live

Rareş Bogdan: Austria şi-a schimbat radical poziţia privind aderarea României la Schengen

Data publicării:
Europarlamentarul Rareș Bogdan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, la Antena 3, că Austria şi-a schimbat radical poziţia, iar auspiciile sunt mai bune decât în urmă cu un an, precizând că faptul că nu se va da un vot în Consiliul JAI din 5 decembrie este ”o retragere strategică, pentru că nu ne putem desprinde printr-un vot separat de Bulgaria”.

Rareș Bogdan spune că se aşteaptă ca Bulgaria să primească acordul de aderare în Parlamentul olandez, după care să trecem în linie dreaptă şi, ori într-un Consiliu extraordinar, între Crăciun şi Anul Nou, 27 sau 28 decembrie, sau la începutul anului viitor şi să existe acest vot de aderare, chiar şi cu două viteze, în primă fază o deschidere a frontierelor aeronautice, pe 22 martie iar apoi cele terestre şi feroviare.

”Vestea îmbucurătoare este că Austria a reluat discuţiile, s-au redeschis canalele diplomatice şi Austria şi-a schimbat radical poziţia faţă de în urmă cu un an. Încă nu putem spune, nu putem fi optimiştii de serviciu, sau nu avem certitudinea că Austria dă votul, dar cert este că în momentul ăsta se poartă discuţii diplomatice la toate nivelele şi lucrurile sunt îmbucurătoare”, a declarat Rareş Bogdan într-o intervenţie la Antena 3, potrivit News.ro.

”Auspiciile sunt mai bune decât în urmă cu un an în ceea ce priveşte România, inclusiv în relaţia cu Austria, sperăm să primească Bulgaria votul în Parlamentul olandez după care să trecem în linie dreaptă şi, ori într-un Consiliu extraordinar, între Crăciun şi Anul Nou, dacă va avea loc, se discută pentru 27 sau 28 decembrie, sau la începutul anului viitor, să avem acest vot, chiar şi cu două viteze, adică în primă fază o deschidere a frontierelor aeronautice, pe 22 martie iar apoi cele terestre şi feroviare”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL a precizat că ”momentul este o retragere strategică de pe ordinea de zi şi nu este generată de o teamă de un eventual refuz al Austriei de data aceasta”.

”Auspiciile sunt mult mai bune, pur şi si simplu e o chestiune tehnică, după cum ştiţi, noi am început acest demers împreună cu Bulgaria şi în momentul acesta nu ne putem desprinde print-un vot separat de Bulgaria, pentru că ar trebui să reluăm întreaga procedură. Bulfaria are nevoie de un vot în Parlamentul olandez, votul se va da pe data de 6 decembrie, JAI-ul este pe 5, asta în cazul în care noul Parlament olandez se întruneşte până atunci şi se realizează majoritatea”, a spus Rareş Bogdan, precizând că în Olanda au avut loc alegeri recent, iar partidele pro-europene pot realiza majoritatea foarte probabil.

Eurodeputatul a menţionat că pentru Bulgaria, am cerut această amânare, o amânare strategică, urmând ca într-un Consiliu JAI extraordinar sau cel mai târziu la Consiliul JAI de la începutul anului viitor, să se pună pe ordinea de zi subiectul Schengen.

Rareş Bogdan a mai spus că aderarea trebuie pusă pe ordinea de zi până la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

Europarlamentarul a explicat că, din punct de vedere juridic, pentru a acţiona Austria la Curtea Europeană de Justiţie nu poţi să o faci decât în 60 de zile de la un eventual refuze, astfel că trebuie pus pe ordinea de zi subiectul aderării, eventual Austria se opune şi atunci România are posibilitatea juridică, tehnică, de a acţiona Austria în judecată.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat ambasadoarea Austriei despre „aderarea deplină” a României în spațiul Schengen

Partenerii noștri