Live

RA-APPS îi dă ultimatum lui Băsescu să elibereze locuința de protocol până mâine, altfel va fi evacuat

Data publicării:
Fostul președinte Traian Băsecu a fost declarat colaborator al fostei Securități, printr-o decizie definitivă a Instanței Supreme. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Termenul de eliberare a imobilului în care îşi are reşedinţa oficială Traian Băsescu expiră pe 1 iunie, informează Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care precizează că, dacă fostul şef de stat nu va respecta acest termen, va fi formulată o acţiune de evacuare în instanţă.

„Termenul de eliberare a imobilulul – reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis Dlui. Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022. În situația în care imobilul nu va fi eliberat și predat, după expirarea termenului sus menționat, Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» (R.A.-A.P.P.S.) va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozitiilor legale”, se arată într-un comunicat remis marți de RA-APPS.

Regia mai precizează în comunicat că face „toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Președinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reședintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată, drepturi garantate de Constituție oricărui cetățean al României”.

La sfârșitul lunii martie, după ce Traian Băsescu a fost declarat definitiv colaborator al Securității de către instanța supremă, RA-APPS i-a transmis fostului președinte că trebuie să elibereze în termen de 60 de zile, împreună cu familia, vila de protocol în care locuiește.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au stârnit hohote de râs în direct, după rezultatele parțiale ale alegerilor: ”Lucrurile sunt cam clare” / ”Eu așa zic”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Traian Băsescu, despre momentul din dezbaterea prezidențială care a arătat că Mircea Geoană „habar n-are ce face NATO”

Băsescu, despre Simion: Are o mare problemă. E interzis în R. Moldova și Ucraina, în condițiile astea nu poate fi preşedintele României

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Partenerii noștri