Live

PSD îi răspunde lui Iohannis: „Președintele nu este în măsură să avertizeze Guvernul”

Data actualizării: Data publicării:

PSD precizează că nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului până când preşedintele Klaus Iohannis nu va enunţa întrebarea pentru consultarea populară. Pe de altă parte, PSD susţine că emiterea ordonanţelor de urgenţă reprezintă singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale preşedintelui.

Partidul Social Democrat nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului vizat de Iohannis până când acesta nu va enunţa întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul acestui scrutin. Astăzi Iohannis nu a spus nimic nou despre referendum, deci nu e nimic de precizat în acest sens. Este probabil doar o glumă de 1 Aprilie, pentru că Parlamentul a mai fost consultat pe această temă în urmă cu doi ani, iar parlamentarii PSD au votat în favoarea referendumului”, arată PSD într-un comunicat, citat de News.ro.

Potrivit PSD, este limpede că intenţia lui Klaus Iohannis este doar de a muta dezbaterea: „În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenţia electoratului pe teme legate de justiţie. Preşedintele acuză PSD că insistă pe tema justiţiei, dar în realitate Iohannis este cel care insistă ca această temă să fie adusă în prim planul agendei publice. Este clar că Iohannis foloseşte Justiţia ca pe un cal troian electoral cu care vrea să intre în conştiinţa electoratului pentru a determina un vot în favoarea sa şi a partidului pe care îl susţine. Este o tentativă grosolană de manipulare a electoratului. Nu vom face jocurile lui Iohannis şi vom continua ca în campania pentru alegerile europarlamentare să vorbim strict despre chestiunile de maxim interes pentru alegători: creşterea de venituri, majorarea salariilor medicilor şi profesorilor, investiţiile din sănătate, aducerea de fonduri europene în România şi despre cum trebuie apărat interesul României de către viitorii europarlamentari”.

Social-democraţii mai susţin că preşedintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul - două instituţii fundamentale rezultate din votul cetăţenilor.

Președintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul – două instituții fundamentale rezultate din votul cetățenilor. Emiterea ordonanţelor de urgenţă reprezintă în momentul de faţă singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale preşedintelui Iohannis. În doar 3 ani de mandat, Iohannis a blocat legile emise de Parlament prin 56 de sesizări la Curtea Constituţională, folosind în mod abuziv această prerogativă pe care i-o conferă Constituţia. Astfel, de la înfiinţarea CCR şi până în prezent peste 60% din contestaţiile la legile emise de Parlament îi aparţin preşedintelui Iohannis, în timp ce Traian Băsescu a sesizat această instanţă în doar 31 de cazuri (36%) în zece ani de mandat, Ion Iliescu de două ori, iar Emil Constantinescu o singură dată. Iohannis trebuie întâi de toate să respecte Constituţia României şi să nu mai folosească Justiţia ca pe o cârjă electorală, pentru a suplini lipsa oricărei realizări din mandatul său de preşedinte”, se mai arată în comunicatul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a decis să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului din 26 mai. Preşedintele a avertizat Guvernul ca până la referendum să nu dea OUG pe justiţie şi pe politica penală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Nicuşor Dan: Modul în care se va desfăşura acest al doilea mandat depinde de votul bucureştenilor la referendum

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Partenerii noștri