Live

PSD cere guvernului să declare stare de calamitate în agricultură și să vină cu un plan de relansare economică

Data publicării:
Pământ afectat de secetă. FOTO: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a cerut vineri guvernului să vină cât mai repede cu un plan de relansare economică şi să declare stare de calamitate în agricultură, în condiţiile în care „există o secetă cum nu a mai fost de ani de zile”, informează Agerpres.

„Legat de relansarea economiei, aflăm doar promisiuni. Cel mai rău lucru pe care ministrul Cîţu l-a făcut în declaraţiile lui este să promită un plan de relansare economică abia după terminarea stării de urgenţă. Companiile, oamenii, trebuie să ştie de acum care sunt planurile Guvernului, iar o strategie economică trebuie să apară în spaţiul public neîntârziat. România este ultima ţară care nu a venit cu un plan de relansare economică. Toate ţările europene deja au pus la dispoziţia companiilor, la dispoziţia mediului economic, măsuri pentru protejarea afacerilor şi pentru relansarea economică după relaxarea măsurilor de izolare socială.(...) Îi rugăm, îi somăm pe cei de la Guvern să vină cu un plan de relansare economică, lucru care nu mai poate fi întârziat”, a spus Romaşcanu, într-o declaraţie de presă transmisă pe pagina de Facebook a PSD.

El a adăugat că o mare problemă în ultima perioadă este plata şomajului tehnic, pentru că, deşi s-au dat termene foarte strânse pentru aceste plăţi, "nici până astăzi cele peste 600.000 de cereri nu au fost onorate în totalitate".

„Cel mai sensibil domeniu în acest moment este agricultura. Cum ştim, există o secetă cum nu s-a mai întâmplat de ani de zile şi nu numai în România, ci în toată lumea. Din păcate, toate măsurile pe care PSD le-a supus atenţiei Guvernului nu au fost luate în calcul. Până în acest moment nu s-a plătit subvenţia pentru motorină, nu există apă pusă pe canalele de irigaţii. Este momentul ca Guvernul să declare stare de calamitate în agricultură, iar măsurile să fie luate cât se poate de repede”, a mai afirmat Romaşcanu.

În altă ordine de idei, purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că după 15 mai românii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie, dar încă nu este clar cum şi le vor asigura.

„Ce vedem mai nou este că, odată cu relaxarea măsurilor de distanţare socială, se discută de reîntoarcerea copiilor la şcoli. Acest lucru se poate face, în viziunea guvernanţilor, cu purtarea de măşti şi există opinii ştiinţifice că purtarea atâtor ore a măştilor de către copii poate duce la infecţii şi la lucruri mult mai grave decât cele pe care încercăm să le ocolim. (...) Există, conform celor spuse de domnul Iohannis, obligativitatea purtării măştilor începând cu data de 15 mai. Când primarii, când preşedinţii de Consilii Judeţene ai PSD au propus acest lucru, domnul premier a spus că este o măsură puţin ieşită din normal, pentru că dacă ceri să se poarte măşti trebuie să asiguri şi existenţa lor. Vrem, în acest moment, să primim din partea Guvernului răspunsul - cum vor fi asigurate aceste măşti pentru întreaga populaţie”, a mai spus Romaşcanu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri