Live

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea „grosolană” a companiilor de stat

Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos /George Călin

Social democrații cer intervenţia urgentă a organelor de anchetă în urma „autodenunţurilor publice exprimate de lideri ai PNL” cu privire la „politizarea grosolană” a unor funcţii din companiile de stat și inspectoratele școlare, care ar fi trebuit atribuite prin concurs.

„Campania internă pentru şefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL şi-au folosit în mod sistematic influenţa politică pentru a obţine foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiaţi ai PNL, ceea ce constituie o infracţiune de corupţie, potrivit legii penale din România. Din discursurile şi declaraţiile enunţate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenţii politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele şcolare sau companiile de stat, precum Poşta Română sau Transelectrica”, arată un comunicat de presă al PSD, citat de Agerpres.

Social democrații spun că preşedintele Klaus Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, şi premierul Florin Cîţu, care conduce actualul Executiv, sunt direct responsabili de „politizarea deşănţată şi generalizată” care se desfăşoară sub ochii lor.

„Se confirmă, astfel, că dreapta i-a minţit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunţa ritos 'promovarea unui management performant, depolitizat şi integru în companiile de stat', 'autonomia şi depolitizarea şcolii' sau 'depolitizarea funcţiei publice şi stabilirea clară a poziţiilor politice în structura administrativă'”, mai spun social-democraţii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Marcel Ciolacu, după ce a intrat în turul al doilea: „Voi aduna toate propunerile bune ale candidaților”

Alegeri prezidențiale 2024. Apelul lui Rareș Bogdan pentru liberali: Nu vă lăsați manipulați. Bătălia e între doi candidați de dreapta

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Partenerii noștri