Live

Propunere legislativă pentru ca liderii de sindicat să nu mai poată fi membri de partid

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Burduja, deputat PNL. INQUAM Photos / Ilona Andrei

Sebastian Burduja, deputat PNL de București și președinte al PNL Sector 1, anunță că va depune la începutul sesiunii parlamentare un proiect legislativ ce reglementează interdicția liderilor sindicatelor și patronatelor de a fi membri în partide politice.

Proiectul vizează completarea legii 62/2011 pentru dialogul social cu două alineate noi (la art. 8 pentru sindicate, respectiv art. 63 pentru patronate), care să stipuleze că persoanele alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale și patronale nu pot avea calitatea de membru al unui partid politic, pe durata exercitării mandatului lor. 

„Greva de la Societatea de Transport București (STB) a pus pe tapet o problemă sistemică a României, care are nevoie de o soluție urgentă și de bun simț. Milioane de bucureșteni au fost ținuți ostatici de orgolii politice care au plecat, în mod evident, de la o persoană aflată într-o incompatibilitate flagrantă: angajat al companiei, lider sindical, membru al unui partid politic, consilier general ales pe listele aceluiași partid. Situația de la STB nu este, din nefericire, singulară. Luați marile companii de stat, cu puține excepții, și veți descoperi un ghem de interese politice și financiare în jurul sindicatelor. În loc să apere drepturile angajaților, cei care au capturat aceste organizații, de altfel utile și legitime într-un stat democratic, își urmăresc cu cinism doar propria agendă”, susține deputatul PNL.

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu au circulat deloc joi, după ce șoferii STB au intrat în grevă. Traficul STB nu a fost reluat nici vineri, după. 

Angajații cer salarii mărite, condiții mai bune de muncă și demisia directorului general. Liderul de sindicat de la STB este, Vasile Petrariu, membru PSD și consilier general în București. 

„Liderii sindicali care reprezintă forţe politice şi nu salariaţi, care îşi folosesc poziţiile sindicale pentru interese personale şi pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureştenilor”, a spus despre liderul de sindicat primarul Nicușor Dan.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri