Live

Rise Project: Proiectele pe bani europeni ale lui Dan Barna, verificate de Departamentul pentru Lupta Antifraudă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică firma lui Dan Barna, sunt verificate acum la Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă, anunță Rise Project, care a scris despre afacerile cu fonduri europene pe care candidatul USR la alegerile prezidențiale le-a făcut înainte să intre în politică.

„Două dintre ele ("SES-am deschide-te" și "Biblioteca bunelor practici") au intrat în cercetări preliminare după articolul nostru de marți. Primul, implementat în tandem cu CJ Alba, a inclus croitoria condusă de sora lui Barna și o tipografie căpușată sistematic.

În al doilea, eșuat complet, compania lui Barna a fost beneficiar direct.

Al treilea, "Punți Comunitare", se află deja sub investigația DLAF. Parteneri cu CJ Alba și aici, Barna și Jaliu au finanțat din banii contribuabilului european o casă de producție devalizată între timp și o bază sportivă modernizată cu resurse destinate persoanelor defavorizate”, se arată într-o postare pe Facebook a celor de la Rise Project

„Având în vedere solicitarea dumneavoastră, vă aducem la cunoștință că instituția noastră desfășoară o acțiune de control cu privire la proiectul _„Punți comunitare”, cod SMIS 56760, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba. De asemenea, Departamentul pentru lupta antifraudă efectuează verificări preliminare cu privire la proiectele „SES-am Deschide-te!”, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba și „Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural”, al cărui beneficiar este Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL”, se arată și într-un răspuns al DLAF pentru Digi24.

În conformitate cu prevederile legale, Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor.

Jurnaliștii Romana Puiuleț și Ana Poenariu, de la Rise Project, au prezentat, marți, într-o amplă achetă, date și documente care arată cum proiecte sociale finanțate din fonduri europene gestionate de firma lui Dan Barna au avut același model autohton prin care banii europeni s-au scurs către firme de casă.

În replică, liderul USR Dan Barna a sugerat că articolul apărut pe Rise Project are legătură cu candidatura sa la alegerile prezidenţiale.

Am văzut că este un articol foarte lung. Sunt onorat că Rise şi-a alocat resurse în ultimele două luni pentru această documentare. Este cumva firesc într-o campanie electorală să existe genul ăsta de demersuri. Am văzut că au ales doar câteva dintre proiectele în care structurile de economie socială n-au rezistat după perioada de sustenabilitate. Perspectiva aparţine jurnaliştilor. Pot doar să spun că am fost transparent. În cele două luni de verificare minuţioasă am avut ocazia să stau o oră de vorbă cu cei de la Rise. Nu e prima dată când se vorbeşte de activitatea mea anterioară intrării în politică”, a spus Dan Barna.

El a reamintit că toate proiectele realizate de compania în care a activat au fost monitorizate, verificate şi rambursate integral de către autorităţile de management române şi europene.

„Ceea ce se sugerează în acel articol este ca şi cum i s-ar reproşa unui fotbalist că nu au ieşit toate fazele perfecte. Dincolo de asta, e ca şi cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată. Lucrurile sunt foarte clare, am fost deschis, nu am nimic de ascuns. (...) Perspectiva din care e abordat articolul este semnificativ extrasă din context, cumva şi selecţia atentă doar a celor câţiva nemulţumiţi, fiind ignoraţi zecile de beneficiari. Informaţia este luată pe bucăţele particulare, fiind ignorat contextul larg al implementării, într-un context în care linia respectivă de finanţare fiind la început nu avea cele mai bune premise să asigure sustenabilitatea”, a conchis Barna.

Citiți și Reacția USR la anunțul că proiecte cu bani europeni ale lui Dan Barna sunt verificate de DLAF

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dan Barna, lider USR, LIVE la Interviurile Digi24.ro

Dan Barna spune că PNL a murit sufocat de Iohannis cu perna pe gură şi aruncat sub patul PSD

Ciolacu: Nu fac nicio diferenţă între Simion, Drulă, Barna, Cioloş. Îi compar pe toţi cu Mirel din Turnu Măgurele. Ăsta e stilul

Lista USR pentru alegerile europarlamentare este deschisă de Dan Barna, după retragerea Elenei Lasconi

Partenerii noștri