Live

Precizările USR după adoptarea, în Parlament, a legii care mărește pedepsele pentru trafic de droguri

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

USR susține că este nevoie de o dezbatere reală în România pe tema consumului de droguri și etnobotanice, prevenție și reabilitare, dar și pedepse și că proiectul depus de deputata USR Lavinia Cosma are ca scop „reglementarea produselor etnobotanice”, în condițiile în care exista un vid legislativ și din această cauză România a ajuns un paradis al traficanților de astfel de substanțe, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege al USR care prevede, printre altele, majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

„Proiectul face două lucruri: reglementează etnobotanicele și crește pedepsele pentru traficanți. Pentru consumatori nu cresc pedepsele, rămân cele din prezent”, precizează comunicatul USR.

„În lege sunt tratate separat deținerea în vederea consumului (Articolul 4) și deținerea în scop de comercializare (Articolul 2). Articolul 4 cu privire la consum nu a fost modificat. În schimb a fost modificat Articolul 2 care se referă la trafic”, conform celor de la USR.

USR consideră că acest proiect „trebuie să facă parte dintr-o strategie mai amplă de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, iar discuțiile pentru o reglementare corectă și modernă în domeniu, inclusiv cele privind dezincriminarea consumului de droguri, trebuie să continue”.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un proiect de lege pentru legalizarea canabisului în scop medical.

„Există argumente științifice care susțin efectul paleativ al canabisului în cazul unor boli și USR susține această legalizare așa cum au făcut deja alte state”, se arată în comunicatul USR.

În același timp, USR crede că „accentul trebuie pus pe combaterea traficului de droguri de mare risc, pe informare și pe sprijin pentru cei dependenți” și că „în niciun caz, criminalizarea consumului nu este o soluție la problema consumului de droguri” și că aceasta „nu face decât să vulnerabilizeze suplimentar pe cei aflați în situații de dependență”.

USR va susține un proiect de lege prin care să fie mai clară diferența dintre traficul și consumul de droguri și să se elimine pedepsele penale pentru consumul propriu.

Forma legii, adoptată în Parlament și care va merge la promulgare poate fi consultată aici.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Soția lui Duckadam a spus care e singura avere a ”Eroului de la Sevilla”. Emoționant: ”M-a pregătit de când m-a luat de soție”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Ilie Bolojan anunță că PNL susține o coaliție de guvernare cu PSD, UDMR, USR și minorități

Rareş Bogdan: Cele patru partide pro-europene să se pună la masă cât mai repede pentru guvernare. PSD sper că lasă aroganţa

Cum ar putea arăta viitoarea guvernare. Toate scenariile sunt pe masă, după alegerile parlamentare

Partenerii noștri