Live

Poziția G4Media.ro față de amenințările lui Liviu Dragnea, care cere anchetarea jurnalistului Dan Tăpălagă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

G4Media.ro a revenit cu o poziție detaliată a redacției privind declarațiile liderului PSD, Liviu Dragnea, care a cerut duminică seara, în direct la un post de televiziune, anchetarea jurnalistului Dan Tăpălagă, după publicarea, pe 18 aprilie, a articolului care dezvăluia intenția Guvernului de a adopta un memorandum pentru mutarea ambasadei României e la Tel Aviv la Ierusalim.

Poziția redacției G4Media.ro:

Este prima dată după episodul Năstase-Ciuvică din ianuarie 2002 când un reprezentant de prim prim rang al puterii amenință public un ziarist și sesizează, tot public, instituțiile statului cerând să fie declanșată o anchetă. Considerăm că amenințările domnului Liviu Dragnea reprezintă un atac grav la libertatea presei și o încercare de intimidare a jurnaliștilor independenți. Domnul Dragnea s-a întrebat care sunt sursele G4Media.ro, atacând astfel una dintre regulile de bază ale meseriei de jurnalist, și anume confidențialitatea absolută a surselor de informație. G4Media.ro exclude orice discuție pe acesta temă și condamnă orice politician care manifestă lipsă de respect față de regulile activității de jurnalist.

Reamintim că domnul Dragnea a mai lansat un atac împotriva jurnalistului Dan Tăpălagă, în septembrie 2017, în plin control ANAF la HotNews.ro. La vremea respectivă, jurnalistul era editor coordonator la HotNews.ro: “Cine, ăla de spunea că stă cu dinții în gâtul nostru? În primul rând să spună toate sursele de finanțare, ale site-ului și ale dumnealui personal.”

Controlul ANAF la HotNews.ro a fost menționat în raportul Departamentului de Stat despre drepturile omului în România pe anul 2017: ”în luna iulie, inspectorii ANAF au început să investigheze RISE Project și HotNews.ro. Controlul ANAF a venit după o serie de articole ale celor două publicații despre tranzacții controversate în România și în străinătate a căror coordonare a fost atribuită lui Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și lider PSD. Mai multe ONG-uri și grupuri media independente au susținut că inspecția fiscului a avut scopul de a intimida organizațiile de presă”.

Având în vedere acest precedent, amenințările domnului Liviu Dragnea sunt cu atât mai îngrijorătoare. 

Citiți pe site-ul publicației online G4Media.ro textul integral. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: PSD „are prima șansă” să dea premierul pentru noul guvern. Ce spune despre varianta Marcel Ciolacu

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Ce au agreat PSD, PNL, UDMR și minoritățile după discuțiile de la Guvern. USR nu este menționat în comunicat

Partenerii noștri