Live

Ponta: Domnul Iohannis are o pasiune, inaugurează tot ce am început eu

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Oradea, la întâlnirea cu candidaţii bihoreni, că ar vrea ca şi preşedintele Iohannis să înceapă un proiect major ca să aibă şi el ce inaugura după alegerile din 2024, scrie Agerpres.

„Am văzut că domnul Iohannis are o pasiune: inaugurează tot ce am început eu. Şi nu pot să-mi doresc altceva decât ca domnul Iohannis să înceapă şi el ceva, un proiect major, ca să pot să-l inaugurez eu după 2024. Dar, din păcate, cu domnul Iohannis am inaugurat împreună autostrada aceea de la Sibiu la Deva, care după aceea, când s-a prăbuşit, am prăbuşit-o numai eu. S-a reparat, merge toată lumea pe ea. Mă bucur că am făcut metroul Bucureşti, pentru că domnul Iohannis, probabil, nu mergea cu metroul la Sibiu şi a avut ocazia să vadă şi el cum arată un metrou," a declarat, în cadrul întâlnirii publice, Victor Ponta, organizată în amfiteatrul Cetăţii Oradea.

Președintele Klaus Iohannis participă luni, de la ora 12, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară „Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”.

Președintele Iohannis a mers în ultima perioadă și la alte proiecte de infrastructură, cum ar fi punerea în funcțiune a magistralei 5 de metrou și la tăierea panglicii pe tronsonul de autostradă Iernut-Chețani.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri