Un vicepreședinte PNL propune front comun cu PSD și ALDE în Parlamentul European
Vicepreşedintele PNL, Gigel Ştirbu, a anunţat, marţi, că va propune Biroului Executiv al partidului o discuţie pe tema unei posibile sancţionări a României de către Uniunea Europeană, menţionând că nu este „corect” ca europarlamentarii partidului să voteze o rezoluţie ce ar restricţiona accesul ţării noastre la fondurile europene.
„Au apărut în spaţiul public foarte multe discuţii referitoare la o sancţiune din partea Uniunii Europene prin care României să i se restricţioneze accesul la fondurile europene. Punctul meu de vedere, ca vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, este că nu mi se pare corect ca PNL şi europarlamentarii PNL să voteze o astfel de rezoluţie, pentru că noi, înainte de a fi europeni, suntem români şi orice ar face ceilalţi, noi vom avea grijă de spiritul nostru”, a arătat Gigel Ştirbu într-o postare publicată marţi pe Facebook.
Ştirbu afirmă că nu va accepta ca PNL „să fie parte a unei înţelegeri prin care ţara noastră să piardă fonduri europene”.
„PNL este singurul partid «naţional» din România, iar eu, Gigel Ştirbu, ca parlamentar naţional, nu voi accepta ca PNL să fie parte a unei înţelegeri prin care ţara noastră să piardă fondurile europene. În Biroul Executiv al PNL, de astăzi, voi propune o discuţie pe această temă”, a subliniat deputatul liberal Gigel Ştirbu.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News