Live

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Data publicării:
Diana Șoșoacă. Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele formaţiunii, Diana Iovanovici Şoşoacă a semnat sesizarea. 

„În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm să constataţi existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României, să constataţi vacantarea funcţiei, prin expirarea, la data de 21 decembrie 2024, a mandatului fostului preşedinte Klaus Werner Iohannis şi să comunicaţi cele constatate Parlamentului României, în vederea numirii preşedintelui interimar”, se arată în sesizarea S.O.S. România, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, „mandatul începe la data depunerii jurământului de către persoana aleasă în această funcţie şi nu de la momentul alegerii şi se încheie la trecerea a exact 5 ani de la data depunerii jurământului”.

„Conform art. 81 (4) din Constituţie, 'nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive'. Aceasta înseamnă, cum spune acelaşi autor, că Legea fundamentală 'instituie regula potrivit căreia nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate, acestea putând fi şi succesive. Aşadar, indiferent de situaţie, o persoană nu poate exercita mai mult de două mandate de preşedinte. Regula este de strictă interpretare şi nu lasă posibilitatea alegerii. Preşedintele în exerciţiu până la data de 21 decembrie 2024, ora 24,00, a exercitat cele două mandate. (...) A mai rămâne fie şi o zi în calitate de preşedinte al României are semnificaţia începerii unui al treilea mandat, ceea ce Constituţia nu permite' ”, se mai arată în sesizarea S.O.S. România, care este semnată de preşedintele formaţiunii, Diana Iovanovici Şoşoacă.

S.O.S. România a formulat, de asemenea, scrisori către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, solicitând să sesizeze CCR pe acelaşi subiect.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gardul de la Cotroceni a fost vandalizat. Mesajul lăsat de un bărbat pe gardul palatului și amenda primită

Ce sancțiuni promite noul șef al Camerei Deputaților pentru parlamentarii care agresează jurnaliști. „Am făcut apel la conştiinţa lor”

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Partenerii noștri