Live

Partidul AUR promite construirea de insule artificiale ca-n Dubai: “Un fel de cartier foarte interesant în largul mării”

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Liderii AUR ar vrea să construiască insule artificiale la Marea Neagră, dar, când îi întrebi, nimeni nu pare să știe nimic. Foto: Profimedia & google.maps

Partidul AUR e deocamdată singurul partid din România care a făcut public programul său de guvernare în vederea alegerilor electorale de anul viitor. Un document programatic care a născut deja numeroase controverse în spațiul public. Digi24.ro a descoperit în programul de guvernare al AUR și o promisiune despre construirea de insule și peninsule artificiale la Marea Neagră, după modelul celor din Dubai. Cât de realist este acest punct din programul AUR, citiți în cele ce urmează. 

Susținem realizarea de insule și peninsule artificiale prin acceptarea de investiții private în zona Mării Negre (precum în Dubai)”. Așa sună singura frază din programul de guvernare al AUR care vorbește despre investiții imobiliare la Marea Neagră. Niciun alt detaliu. Pentru a vedea dacă România ar putea avea, în cazul în care AUR va veni la guvernare, insule și peninsule artificiale pe litoralul Mării Negre, am luat legătura cu diverși parlamentari ai partidului condus de George Simion, care să ne ofere mai multe detalii.  

Cei care, teoretic, ar fi trebuit să aibă cele mai multe informații despre acest proiect sunt parlamentarii AUR de Constanța. Evdochia Aelenei este senator AUR de Constanța. Ea susține, într-o declarație oferită Digi24.ro, că există o propunere discutată la nivelul orașului Constanța de către mai mulți oameni de afaceri din zonă, apropiați ai partidului AUR. “Se discută să se facă o insulă, pur și simplu, în mare, cam cum e în Dubai. Și să vină investitori, cine o putea, cum o putea, și să se permită să se facă acest… ca un fel de cartier foarte interesant în largul mării. Chiar s-a vorbit, erau niște băieți cu mai multe investiții în Constanța, care spuneau că este realizabil”, ne-a declarat senatoarea AUR. Am insistat să aflăm dacă e vorba despre un proiect tehnic concret sau dacă e vorba doar despre o idee, susținută de partid. “Cineva a venit cu o propunere, deocamdată este la stadiul de propunere. Eu nu știu cine ar avea proiectul concret. Noi am vorbit la nivel de Constanța cu oameni de afaceri din Constanța. Asta ați putea să rețineți: este la nivel de idee, dar avem oamenii care ar putea implementa acest proiect. Avem certitudinea că există cineva care să-l facă”, ne-a mai spus Evdochia Aelenei. 

Dănuț Aelenei, deputat AUR Constanța și soțul senatoarei Evdochia Aelenei, e puțin mai sceptic referitor la propunerea construirii de insule și peninsule artificiale la Marea Neagră. “Eu am fost în toată lumea asta și am văzut implementarea acestui proiect la Dubai, apoi am văzut la SIngapore. La noi nu știu cât o să fie de viabilă treaba asta, pentru că noi avem destul spațiu de construcție pe uscat. După părerea mea, am putea folosi marea mai degrabă pentru energia eoliană”, spune Dănuț Aelenei. Nici el nu părea că știe nimic clar despre un proiect concret de investiții în insule și peninsule artificiale la Constanța: “Știu doar că sunt oameni afaceri la Constanța care susțin proiectul. Și eu cred că e un proiect bun”. 

Adrian Axinia este deputat AUR și membru al mai multor comisii parlamentare, între care cea pentru administrația publică și amenajarea teritoriului, respectiv cea pentru antreprenoriat și turism. Nu știe nimic concret despre proiectul insulelor și pensinsulelor artificiale propuse de partidul său în programul de guvernare. “Nefiind un expert în turism, mi-a atras și mie atenția acest paragraf. Dar aș avea niște comentarii de făcut. Planul acesta vizavi de realizarea de insule și peninsule artificiale poate fi pus la punct doar după calmarea situației din Marea Neagră. Suntem într-o situație incertă cu războiul de la graniță. Cred că specialiștii noștri de la comisia de turism au luat în considerare după programul finanțat din fonduri europene, cu acea lărgire a plajelor, am zis facem ca o contraofensivă la țările care stau mult mai bine decât noi pe partea de litoral, mă refer aici la Grecia, Spania, care au sezon estival mai lung. Și probabil că asta a fost gândirea celor din comisie pentru a face litoralul nostru mai atractiv”, susține deputatul Axinia. 

Nici viceliderul AUR, Claudiu Târziu, nu pare să știe prea multe despre despre propunerea cu insulele artificiale. Sau, dacă știe, nu vrea să spună. “În acest moment nu aveți cu cine să vorbiți care să vă dea alte detalii. Pentru că vrem să-l punem pe hârtie și să vă dăm exact, nu să batem câmpii. Fundamentarea urmează să fie făcută publică, dar asta din toamnă. Cum vom face cu toate măsurile din program. Că, așa, ele sunt doar enunțate acolo și ar putea cineva să întrebe cum sunt puse în practică. Noi le-am anunțat ca să arătăm direcția de guvernare pe care vrem să o implementăm”, ne-a declarat președintele Consiliului Național AUR. 

Și rușii lui Putin au dorit să facă insule artificiale la Marea Neagră

În 2008, autoritățile din Rusia condusă de Vladimir Putin anunțau demararea unui proiect privind construcția unui arhipelag de insule artificiale de lux în largul coastei stațiunii Soci. Ar fi trebuit să se numească Insula Federală, ar fi avut 350 de hectare, ar fi costat peste 6,2 miliarde de dolari, iar investiția fusese aprobată de președintele Vladimir Putin. Doar că proiectul a fost înghetat în anul 2012. Insula Federației ar fi trebuit să cuprindă șapte insule principale, mai multe insule private și trei insule de dig. Proiectul era prevăzut să aibă reședințe, hoteluri, facilități culturale, de agrement și de agrement, plaje cu nisip, păduri mici, cu o mare varietate imobile, de la reședințe pe plajă, vile și apartamente de lux până la case pe dune, râuri și stânci. Arhitecții olandezi care s-au ocupat de proiectul rusesc au realizat și Insulele Palm si World din Dubai.

Doi ani mai târziu, în 2014, mai mulți investitori din Qatar, Abu Dhabi, China şi Coreea de Sud se arătau interesaţi să construiască insule artificiale în apropierea staţiunii Pomorie din Bulgaria, după modelul celor din Dubai, informa presa din Bulgaria. Planurile lui Kamen Şipkov, arhitect din Pomorie, includeau trei insule, cu un pod de 260 de metri care să le conecteze de ţărm. Potrivit acestor planuri, pe una dintre insule ar putea fi construite un delfinariu, piscine şi parcuri acvatice, cea de-a doua ar putea să găzduiască un cazino, iar a treia hoteluri de cinci sau şapte stele. Şipkov spunea în umră cu aproape 10 ani că ar putea fi construit şi un hotel cu 20 sau 30 de etaje, cum există în Barcelona. Staţiunea-oraş Pomorie se află la circa 18 kilometri de staţiunea Sunny Beach, în sudul litoralului bulgăresc.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

George Simion spune că AUR vrea să-și asume guvernarea, după anunțul lui Ciolacu

Partenerii noștri