Live

Parlamentarii nu renunță la propriile pensii speciale. Au scos de pe ordinea de zi proiectul prin care erau eliminate

Data publicării:
Foto: Camera Deputatilor

Conducerea celor două camere ale Parlamentului a decis joi dimineață să scoată de pe ordinea de zi a plenului reunit inițiativa USR pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. La plen, însă, va fi votat, din nou, proiectul care impozitează pensiile speciale cu până la 85%, astfel încât să poată fi impozitate și pensiile parlamentarilor. 

Majoritatea pensiilor speciale ale parlamentarilor vor fi impozitate cu doar 10%, pentru că sunt mai mici de 7.000 de lei. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt cuprinse între 2.000 și 13.000 de lei în funcție de numărul de mandate. Aproape 800 de foști parlamentari primesc pensie specială.

După ce au scos de pe ordinea de zi proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale, la ședința de astăzi va fi din nou discutat și votat proiectul adoptat deja ieri pentru impozitarea pensiilor speciale.

„Așa cum știți, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Președintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineață (joi dimineață - n.r.) va face sedința, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituțională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus miercuri liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis.

Votul de azi vine după ce, miercuri, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Au fost 307 voturi pentru și un vot împotrivă.

Conform actului normativ, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

Redactor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Partenerii noștri