OUG: Ce soluție a găsit Guvernul pentru concediile medicale și maternale
Contribuțiile de asigurări sociale sunt plafonate la nivelul anterior intrării în vigoare a „revoluției fiscale” până la 30 iunie 2018 pentru persoanele aflate în concediul medical, respectiv până la 30 septembrie 2018 pentru mamele aflate în concediu pre- și post-natal. Contribuțiile vor crește, așadar, pentru aceste categorii, de la 1 iulie, respectiv de la 1 octombrie, iar veniturile încasate vor scădea. De asemenea, Guvernul a decis ca stagiul minim de cotizare să rămână o lună până la 30 iunie 2018. Este vorba de prevederile ordonanţei de urgenţă adoptate joi de Cabinetul Dăncilă, în scopul reparării efectelor negative produse de modificările aduse Codului fiscal asupra banilor cuveniți pentru concediile medicale și concediile pre- și post-natal.
Pentru mame și cei aflați în concedii medicale, contribuțiile de asigurări sociale vor fi plafonate, temporar, la nivelul din decembrie 2017: până la 30 iunie 2018 pentru persoanele aflate în concediul medical, respectiv până la 30 septembrie 2018 pentru mamele aflate în concediu pre- și post-natal.
Cu alte cuvinte, veniturile persoanelor aflate în concediu medical sau maternal vor scădea, ca urmare a modificări modului de calcul al contribuțiilor sociale datorate, de la 1 iulie, respectiv 1 octombrie.
Prin aceeași ordonanță de urgență, Guvernul a stabilit ca, până la 30 iunie 2018, stagiul minim de cotizare pentru a beneficia de concediu medical și de indemnizația aferentă să fie de o lună. Adică, exact cât era pe vechea formă a legii, înainte ca Executivul PSD-ALDE să modifice stagiul minim la șase luni, de la 1 ianuarie 2018.
Stagiul minim de cotizare trebuie realizat în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
De la 1 iulie 2018, stagiul minim de cotizare pentru ca o persoană să beneficieze de concediu medical și indemnizația aferentă va fi însă de șase luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, ordonanța a menținut în continuare și unele excepții de la stagiul minim de cotizare: persoanele care suferă de afecțiuni grave (neoplazii, HIV/SIDA), urgențe medico-chirurgicale, boli infecto-contagioase din grupa A și risc maternal.
În cazul persoanelor care au primit deja indemnizații mai mici, angajatorii vor fi obligați să depună declarații rectificative și să plătească diferența beneficiarilor de indemnizații până la 31 martie.
Întrebat de ce Guvernul a optat pentru o ordonanță trazitorie de derogare de la modificările aduse Codului fiscal, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a răspuns: „Este tranzitorie pentru că este o chestiune care trebuia să țină mai de predictibilitate și în acest moment s-a găsit această soluție pentru a rezolva cazul persoanelor care au intrat deja în concediul medical sau care sunt în concediu maternal. (...) Este cea mai bună soluție pentru moment”.
Noua legislaţie fiscală le-a pus în dificultate pe unele dintre viitoarele mămici. Cele care au prestat activităţi liberale şi au plătit contribuţiile impuse de stat conform vechilor prevederi fiscale au fost înştiinţate că nu vor primi bani nici pentru concediul prenatal, nici pentru cel postnatal.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News