Live

Orban și Cîțu se întrec în lungimea guvernării PNL: „Îmi doresc nu 8 ani, ci cel puțin 12 ani”

Data publicării:
Orban și Cîțu au lansat o dispută la distanță despre lungimea guvernării PNL. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liberalii se află în pline alegeri pentru funcțiile de șefi în organizațiile județene, dar și în campanie electorală pentru funcția de lider al PNL. Astfel că Ludovic Orban și Florin Cîțu, transmit noi mesaje în fiecare zi. Iar astăzi a venit rândul lui Orban să se refere la lungimea guvernării PNL. Dacă Florin Cîțu a spus că vrea ca partidul să stea cel puțin opt ani la guvernare, șeful Camerei Deputaților a scris pe Facebook că își dorește „nu o guvernare de 8 ani, ci una de cel puțin 12 ani”.

Ludovic Orban: „Îmi doresc nu o guvernare de 8 ani, ci una de cel puțin 12 ani”

Îmi doresc nu o guvernare de 8 ani, ci una de cel puțin 12 ani, cât a fost marea guvernare liberală, între 1876 și 1888, marea guvernare liberală sub conducerea lui Ion C. Brătianu. Le-am transmis membrilor PNL Dolj, astăzi, că am fost mereu aproape de ei, cu fapte și nu cu vorbe. Toți primarii știu că într-un an și o lună, cât a durat mandatul meu, în pandemie și în criză economică gravă, am găsit împreună cu ministrul Finanțelor și cu ministrul Dezvoltării resurse să echilibrăm bugetele locale, de trei ori și ultima oară sub conducerea domnului prim-ministru interimar, Nicolae Ciucă”. A scris Orban pe Facebook.

„Toți liberalii trebuie să știe că pot să aibă încredere în mine, președintele Partidului Național Liberal, pentru că eu îi cunosc, le sunt alături și știu care este direcția în care trebuie să meargă Partidul Național Liberal. Știu ce trebuie făcut în Partidul Național Liberal, sunt un partener, un coleg și un om care are capacitatea, așa cum am realizat în cei 4 ani, să ducă Partidul Național Liberal spre victorie”, a mai scris liderul PNL.

Florin Cîțu: Vreau să devenim cel mai mare partid din România. Trebuie să vrem cel puţin 8 ani de zile la guvernare!

Cîţu a arătat că ţinta PNL este ca, după 25 septembrie, să fie cel mai mare partid din România, să câştige toate tururile de alegeri din 2024 şi să stea cel puţin 8 ani la guvernare.

„Şi asta vreau de la PNL după 25 septembrie. Vreau să devenim cel mai mare partid politic din România, să câştigăm toate tururile de alegeri din 2024, (...) locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Deci tot. Dar nu asta trebuie să fie ţinta, trebuie să vrem mai mult. Trebuie să vrem cel puţin 8 ani de zile la guvernare!”, a mai spus premierul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri