Live

Orban: Nu e niciun risc ca PSD să dețină șefia Senatului sau a Camerei. Coaliția le va deține pe ambele, așa e normal

Data actualizării: Data publicării:
Ludovic Orban. FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Există o majoritate parlamentară certă și în Senat și în Camera Deputaților, iar  Coaliția va deține ambele poziții pentru că "așa este normal", a declarat joi președintele PNL, Ludovic Orban.

El a subliniat că "nu există niciun risc" ca să ajungă la PSD conducerea camerelor parlamentare.

"Gândiți-vă că președinția Senatului și președinția Camerei Deputaților sunt extrem de importante în procedurile parlamentare iar Guvernul va avea nevoie de adoptarea proiectelor de lege pe care le va trimite spre dezbaterea Parlamentului", a spus Orban.

El a negat că ar fi fost discuții ca șefia Senatului să fie deținută de USR: "Nu s-a discutat nimic, nici despre portofolii, nici despre împărțirea funcțiilor. Există doar acordul de a forma o majoritate parlamentară de centru dreapta care să formeze Guvernul".

Negocierile privind existența unei majorități parlamentare vor începe sâmbătă, a spus Orban.

"Am hotărât ca negocierile să demareze sâmbătă dimineață. Vom negocia pe mai multe paliere programul de guvernare. Va fi o echipa care va negocia programul, echipa politică care va negocia chestiunile politice, structura Guvernului , pozițiile și care, evident, va valida programul de guvernare. De asemenea, o să existe o negociere și la nivelul Parlamentului, privitoare la Comisii parlamentare, reprezentarea în birourile politice și o strategie comună de manifestare a acestei majorități parlamentare", a adăugat Orban.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară

Guvernul va putea emite ordonanțe și în vacanța parlamentară. Ce domenii sunt vizate de legea promulgată de Iohannis

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

Partenerii noștri